Primul COMENTARIU al Silviei Radu, după ce a fost propusă la funcția de MINISTRU al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale
Fostul primar interimar al municipiului Chișinău, Silvia Radu, susține că nu s-a așteptat ca premierul Pavel Filip să-i propună funcția de ministrul al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
„Am acceptat propunerea primului ministru, Pavel Filip, de a prelua mandatul de ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. A fost o propunere neașteptată. M-am gândit, am analizat și, după ce mi-a fost prezentat proiectul, care presupune o abordare de management instituțional dinamic, am acceptat”, a explicat Radu pe pagina sa de Facebook.
Aceasta susține că nu-i este frică că preia un domeniu cu multe probleme.
„Sunt un om format în zona managementului, am o experiență care poate fi folosită și cred că acest lucru mă poate ajuta la reformarea celor două domenii extrem de sensibile, cel al sănătății și cel social. În calitate de ministru neafiliat politic, voi munci pentru Moldova, pentru moldoveni. Voi munci ca ei să aibă parte de servicii medicale mai bune și de echitate socială”, a punctat Silvia Radu.
Noua ministră a promis că va face mai multe declarații după ce președintele Igor Dodon va semna decretul de numire a sa în noua funcție.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md