Primarul Ion Ceban, pus la RESPECT, după ce a AMENINȚAT că-i va lăsa pe locuitorii capitalei fără apă și canalizare. „Kremlinul ne șantajează cu GAZUL, iar Ceban ne șantajează cu apa”
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Radu Marian, susține că solicitarea primarului general, Ion Ceban, de a majora tariful la apă și canalizare până la 24 de lei ar fi nejustificată. Mai mult, parlamentarul sugerează o coordonare a lui Ceban în aceste acțiuni cu Kremlinul.
„Kremlinul ne șantajează cu gazul, iar Ceban ne șantajează cu apa! Ceban vrea majorarea tarifului la apă în Chișinău cu 10 lei/m3 (+73%), chiar dacă impactul ultimei creșteri a tarifului la electricitate este sub un leu. Primarul vrea să ascundă fărădelegile și incompetența care au avut loc la „Apă-Canal Chișinău” în timpul mandatului său cu această majorare horror.
„Premier Energy” a anunțat deja că nu va deconecta punctele strategice ale „Apă-Canal Chișinău”. Cunoaștem deja că „Apă-Canal Chișinău și „Premier-Energy” au agreat un plan de reeșalonare a datoriilor. Așa că orice decizie de deconectare a apei va fi una politică și va aparține exclusiv primarului”, a subliniat Radu Marian.
Deputatul nu exclude că e necesară o ajustare a tarifului, dar spune că Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) trebuie să facă acest lucru „în baza cifrelor și datelor concrete și nu a șantajului lui Ceban”.
Recent, ANRE a demonstrat că agentul economic a avut devieri pozitive în ultimii ani și că tariful solicitat este de 15 ori mai mare decât unul justificat.
„În conformitate cu legislația în vigoare, tarifele se calculează pentru un an calendaristic, în cazul dat 2022, iar impactul sumar al creșterii prețurilor la energia electrică din 14 octombrie și, ulterior, din 4 noiembrie curent asupra tarifelor pentru serviciul de alimentare cu apă și de canalizare constituie 0,65 lei/m3 și nicicum 10,04 lei/m3, așa cum este solicitat de către operator”, au stabilit reprezentanții ANRE.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2