02:08:22 22.11.2024
Stiri

Primarii din R. Moldova, APĂRAȚI de președintele Maia Sandu. „INTIMIDAREA primarilor trebuie să înceteze. Cei care vor comite ABUZURI să fie documentați, pentru a fi trași la răspundere”

Actualitate 16.06.2021 10:53 Vizualizări3937 Autor: Ziarul National
Primarii din R. Moldova, APĂRAȚI de președintele Maia Sandu. „INTIMIDAREA primarilor trebuie să înceteze. Cei care vor comite ABUZURI să fie documentați, pentru a fi trași la răspundere”


Președintele Maia Sandu susține că îi va apăra pe aleșii locali intimidați de reprezentanții unor partide politice implicate în campania electorală, dar și de diferite organe de control.

Citește și: DOC // „SCHEMA” prin care SOCIALIȘTII ar intimida PRIMARII de la alte partide în plină campanie electorală: „Apropierea de momentul când PSRM va pierde puterea îi face pe exponenții acestui partid să-și piardă mințile și să recurgă la acțiuni penale”

„Intimidarea primarilor trebuie să înceteze. Odată cu apropierea alegerilor, primesc tot mai multe semnale despre intensificarea presiunilor asupra primarilor și a liderilor locali din partea reprezentanților unor partide politice și ai organelor de control. Aceste informații vin din regiuni, despre ele îmi vorbesc primarii cu care discut atunci când merg în teritoriu. De asemenea, ele ne-au fost semnalate de membrii Congresului Autorităților Publice Locale (CALM)”, a menționat președintele pe Facebook.

Citește și: Presiuni fără PRECEDENT asupra PRIMARILOR: „Inițial nu am luat în serios sesizările făcute de Vasile Bolea la Poliție, dar m-am pomenit cu TREI astfel de interpelări. Credeți că prin intimidări veți lua mai multe voturi la 11 iulie?”

Potrivit șefului statului, presiunile la adresa primarilor au diferite forme: controale și verificări nemotivate, vizite inopinate, preluarea documentelor contabile, blocarea conturilor fără motiv întemeiat.

CITIȚI și CALM reclamă PRESIUNI din partea organelor de control și de anchetă ale statului: „Aceste acțiuni sunt făcute la indicația unor DEPUTAȚI, concurenți electorali”. Subiectul ar putea ajunge pe ordinea de zi a Consiliului Suprem de Securitate

„Scopul lor este „convingerea” primarilor incomozi să permită folosirea resurselor administrative ale comunității în favoarea unui sau altui partid politic. Lupta politică trebuie să se facă prin alte mijloace! Campania electorală parlamentară nu poate afecta activitatea autorităților locale, iar cetățenii trebuie să poată alege liber, fără ingerințe administrative. Dragi primari, aveți în persoana mea un aliat și un sprijin. Informați Președinția despre abuzurile la care sunteți supuși. Vom avea grijă ca acestea să fie făcute publice, iar cei care le comit să fie documentați corespunzător pentru a fi trași la răspundere conform legii”, a precizat Maia Sandu.

De menționat că mai mulți primari din R. Moldova susțin că reprezentanții Partidului Socialiștilor din R. Moldova, prin intermediul instituțiilor pe care le controlează, inclusiv Ministerul Afacerilor Interne, ar fi demarat o operațiune de intimidare a primarilor care se declară în opoziție cu actuala guvernare. Astfel, pe lângă treburile cotidiene, mai mulți primari sunt puși în situația să dea explicații la unele interpelări formulate de către deputați socialiști. Interpelările respective sunt aduse la cunoștință primarilor de către polițiști.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md