Președintele raionului Cahul, REȚINUT: Detalii despre INFRACȚIUNILE comise de reprezentantul socialiștilor, dar și alte OPT persoane implicate în același dosar penal
Președintele raionului Cahul, socialistul Marcel Cenușă, a fost reținut astăzi, alături de alte opt persoane cu funcții de răspundere, de către ofițerii și procurorii anticorupție în cadrul mai multor cauze de corupere pasivă, activă și abuz de serviciu. Printre reținuți sunt primarul unei localități, șeful și un angajat al Direcției Construcții din cadrul Consiliului raional, un specialist al Direcției Achiziții publice, dar și patru reprezentanți ai unor agenți economici. Aceștia sunt bănuiți că ar fi prejudiciat bugetul raional cu peste un milion de lei, în urma unor achiziții trucate.
Ofițerii de laOficiul Sud al Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii oficiului Sud al Procuraturii Anticorupție au desfășurat percheziții la domiciliile și birourile celor nouă persoane bănuite. De la fața locului au fost ridicate contracte de achiziții, facturi privind transferurile financiare și alte probe.
Mai multe cauze penale pentru corupere pasivă, activă și abuz de serviciu au fost conexate într-o singură procedură, iar cele nouă persoane au fost reținute pentru 72 de ore.
Potrivit oamenilor legii, președintele Consiliului raional Cahul, împreună cu șeful Direcției Construcții, un subaltern de-al acestuia, cu responsabili de domeniul achizițiilor publice ai Consiliului, precum și în complicitate cu reprezentanții unor agenți economici ar fi organizat trucarea mai multor licitații publice.
Aceștia ar fi semnat anticipat contracte pentru reparația și întreținerea unor obiective publice, favorizând agenții economici pe care i-ar fi gestionat din umbră. Totodată, abuzând de funcțiile lor și urmărind interesele personale, funcționarii ar fi transferat pe conturile agenților economici mijloace financiare, chiar dacă lucrările nu au fost finalizate.
Pentru fapte similare este cercetat și primarul unei localități din raionul Cahul. Acesta ar fi acceptat recompense necuvenite în schimbul favorizării unor agenți economici, gestionați din umbră de funcționari ai Consiliului raional Cahul.
Primarul ar fi fost convins să semneze mai multe contracte de valoare mică pentru diverse lucrări de reparații și întreținere, astfel cauzând prejudicii considerabile bugetului local.
Dosar cu „barbă” de 25 de ani, rezolvat de Procuratura din Găgăuzia: 14 episoade de tâlhărie și două episoade de omor. Care este soarta cauzei penale „Găgăuzia Land”
România reacționează la declarațiile lui Patrușev: La 35 de ani după ce URSS a fost aruncată la coșul de gunoi al istoriei, unii de la Kremlin încă mai cred că pot spune națiunilor suverane ce să facă
LISTĂ // Numele oamenilor de cultură din R. Moldova, premiați de Ziua Culturii Naționale