Președintele Dodon, ACUZAȚII DURE la adresa americanilor: „Pe de o parte fac așa declarații, iar pe de altă parte îi acordă ACOPERIRE politică lui Plahotniuc”. Mai poartă sau nu discuții Dodon cu fostul lider al PD
Președintele Igor Dodon este supărat că autoritățile din SUA îi acordă în continuare lui Vlad Plahotniuc „acoperire politică”, în pofida faptului că acum o lună și jumătate l-au declarat indezirabil. Șeful statului avertizează că astfel va fi afectată imaginea SUA.
Președintele Dodon a menționat că i-a mulțumit secretarului de stat Mike Pompeo pentru sancțiunile impuse lui Plahotniuc și familiei sale, doar că fostul lider al PD continuă să se afle pe teritoriul SUA.
„I-am mulțumit secretarului de stat, dar americanii nu prea se grăbesc. Și pentru mine este interesant care este explicația. Eu cred că asta va afecta imaginea SUA. Pe de o parte fac așa declarații, iar pe de altă parte îi acordă acoperire politică. Să vedem. Eu nu vreau să vin acum cu detalii, până nu avem explicații”, a declarat astăzi Igor Dodon, într-un interviu pentru Europa Liberă.
Oficialul a amintit că deja s-au făcut demersurile necesare pentru ca Vlad Plahotniuc să fie extrădat și nu mai are rost de trimis repetat rechizitoriul împotriva acestuia. Mai mult, Dodon amintește că înșiși americanii au constatat prin vocea lui Mike Pompeo că Vlad Plahotniuc a fost implicat în acte de corupție, care au subminat statul de drept și au compromis grav independența instituțiilor democratice în R. Moldova.
Citește și: Cum a ajuns Igor Dodon PREŞEDINTE în anul 2016. Un fost apropiat al şefului statului face DEZVĂLUIRI
„Solicitările au fost transmise deja în SUA. De ce solicitări suplimentare mai e nevoie, dacă secretarul de stat al SUA spune că acesta este implicat în una, două, trei, patru… Ei și fără solicitările noastre trebuie acolo să miște ceva, dar nu vedem nimic”, a adăugat Dodon.
De asemenea, sursa citată a infirmat zvonurile potrivit cărora și acum ar ține legătura cu Plahotniuc.
„Categoric nu poate fi vorba de așa ceva. Este imposibil să fie dialog între noi, după tot ce s-a întâmplat, persecuțiile, acele provocări la adresa mea și a familiei… Mai credeți că poate fi un dialog? Fantezii”, a conchis Igor Dodon.
,,Votul util împotriva PSD și AUR este Ciucă, nu Lasconi": Argumentele lui Adrian Papahagi
FOTO // Trupa „Ghioceii” din Mingir, condusă de Mihail Sîrbu, este aplaudată în R. Moldova și peste hotare. Mulți elevi din satul Mingir devin actori profesioniști
Ucraina lucrează la noi sisteme de apărare aeriană, anunță Zelenski, după ce Rusia a testat o nouă rachetă