06:40:06 22.11.2024
Stiri

Premierul Chicu, FERICIT după ședința Executivului: „A avut loc o ședință ISTORICĂ, cea mai importanță ședință a anului”

Economie 27.11.2019 16:28 Vizualizări4082 Autor: Ziarul National
Premierul Chicu, FERICIT după ședința Executivului: „A avut loc o ședință ISTORICĂ, cea mai importanță ședință a anului” Captură privesc.eu


Premierul Ion Chicu s-a arătat satisfăcut de faptul că Executivul a aprobat astăzi, fără mari probleme, proiectul Legii bugetului de stat pentru anul 2020. Oficialul crede că ședința de astăzi a Guvernului a fost una „istorică”.

„Ședința de astăzi a Guvernului este un istorică, cea mai importantă ședință a anului. Astăzi am aprobat proiectul Legii bugetului de stat, dar și proiectele sociale despre care am anunțat zilele trecute. Bugetul de stat are două obiective majore: investiții în infrastructură și creșterea locurilor de muncă. De asemenea, e vorba de creșterea veniturilor cetățenilor”, a declarat premierul Chicu, după finalizarea ședinței de Guvern.

Citește și: Ex-ministru al Finanțelor, despre proiectul Legii bugetului de stat pentru 2020: „Guvernul lui Dodon a crescut peste noapte deficitul la 7,4 miliarde de lei. Ce ascundeți, domnilor? Aceste decizii vor AFECTA R. Moldova în următorii ani”

Premierul a dat asigurări, inclusiv „partidelor de opoziție mai vocale”, că există acoperire financiară pentru implementarea tuturor proiectelor anunțate. Mai mult, Chicu a acuzat fosta guvernare că ar fi lăsat bugetarii fără salarii, după ce a încercat să elaboreze „un buget echilibrat”.

Citește și: DOC // Proiectul legii BUGETULUI de stat pentru 2020 a fost APROBAT de Guvern: „Multe DEZMĂȚURI am văzut în politica moldovenească, dar Guvernul Chicu a reușit să mă uimească”

„Vor fi mulți critici, inclusiv cei care au echilibrat bugetul, dar au lăsat bugetarii fără salarii. Există și acum restanțe la salarii din cauza „performanței” specialiștilor care au echilibrat bugetul. Vă asigur că vom implementa proiectele sociale votate astăzi și toate încercările opoziției de a induce lumea în eroare vor eșua”, a adăugat Chicu, spunând că există bani pentru a implementa toate deciziile aprobate.

La rândul său, ministrul Finanțelor, Sergiu Pușcuța, a menționat că deficitul real nu este cel de 7,4 miliarde de lei indicat în proiectul Legii bugetului de stat pentru anul viitor, ci de 2,6 miliarde. Diferența ar constitui banii care vor veni din exterior pentru constucția drumurilor.

Pușcuța a mai spus că deficitul bugetar va fi acoperit din surse externe, printre care nu se numără și împrumutul de 100 de milioane de euro din România.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md