06:39:18 24.11.2024
Stiri

Platon a depus o plângere PENALĂ în România împotriva Maiei Sandu. Acesta pretinde că șeful statului face presiuni asupra JUDECĂTORILOR și ar încerca să-l împiedice, la fel ca și Plahotniuc, să-și recupereze bunurile

Actualitate 15.06.2021 15:06 Vizualizări6523 Autor: Ziarul National
Platon a depus o plângere PENALĂ în România împotriva Maiei Sandu. Acesta pretinde că șeful statului face presiuni asupra JUDECĂTORILOR și ar încerca să-l împiedice, la fel ca și Plahotniuc, să-și recupereze bunurile


Controversatul om de afaceri, Veaceslav Platon, a depus o plângere penală împotriva președintelui Maia Sandu. Plângerea a fost adresată procurorului general al parchetului pe de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție din România, Gabriela Scutea, deoarece Maia Sandu deține și cetățenia României.

În plângerea sa, Platon spune că Maia Sandu ar pune „presiuni imense” pe judecătorii din R. Moldova, astfel ca aceștia să nu-i întoarcă bunurile în valoare de peste 60 de milioane de euro.

„În perioada anilor 2014-2019, am fost ținta unor atacuri criminale comise de Vladimir Plahotniuc, în urma cărora am fost deposedat de bunuri și valori în sumă totală de peste 60 de milioane de euro, comise prin condamnarea mea ilegală. Pe 14 iunie 2021, am inițiat procedurile legale de recuperare a bunurilor de care am fost deposedat. Maia Sandu a vorbit în mod repetat despre presiunile exercitate de dânsa asupra judecătorilor din R. Moldova, pentru a nu admite adoptarea unor soluții favorabile grupării criminale conduse de Veaceslav Platon. Astfel, consemnăm o presiune directă și o somare necondiționată exercitată de către doamna Maia Sandu asupra judecătorilor din R. Moldova în vederea impunerii acestora la adoptarea unor soluții în defavoarea intereselor mele sau ale companiilor gestionate de mine.

Citește și: Platon, JUCĂTOR activ în campania ELECTORALĂ? ATAC fără precedent la adresa Maiei Sandu, reluând retorica lui Plahotniuc și Dodon: „Nu are calități care să-i permită să conducă R. Moldova”

Toate aceste atacuri sunt bine punctate, fiind orientate la somarea mea de a abandona orice încercare de a recupera bunurile de care am fost lipsit prin șantaj și escrocherie de către Plahotniuc. Menționez că această infracțiune a fost descoperită ți investigată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”, scrie Platon în plângerea sa.

Citește și: Maia Sandu spune că NU se lasă intimidată și NU RENUNȚĂ la lupta cu Platon: „Cel mai mare PERICOL este că gruparea lui va încerca să mai scoată sute de MILIOANE de lei despăgubiri de la buget”

De menționat că, acum două săptămâni, Platon a lansat un atac fără precedent la adresa Maiei Sandu. De partea cealaltă, președinta Sandu a precizat că nu se va lăsa intimidată de Platon și va continua lupta cu cei care au furat și vor să mai fure cetățenii R. Moldova.







Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md