Stiri
Peste 700 de cetățeni au fost DECONECTAȚI de la rețeaua de gaze, pentru că nu și-au plătit facturile. Rău-platnicii vor fi OBLIGAȚI să plătească pentru gaze în avans, după ce vor rambursa datoria
Actualitate
10.08.2022
14:28
1140
Autor: Ziarul National
Subdiviziunile „Moldovagaz” au deconectat, într-o singură săptămână, peste 700 de cetățeni și agenți economici, care nu și-au plătit facturile pentru gazele naturale consumate.
Directorul „Moldovagaz”, Vadim Ceban, a menționat că datoria celor peste 700 de beneficiari depășește suma de 4 000 000 de lei.
Reconectarea acestor puncte de consum se va face doar după rambursarea datoriei.
Ceban a mai spus că cetățenii rău-platnici vor fi nevoiți să plătească în avans pentru gazele consumate.
Anterior, Vadim Ceban a declarat că datoriile consumatorilor pentru gazele consumate se ridică la circa 80 de milioane de lei.
Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
26.01.2025
12:14
4796
De ce Krasnoselski refuză ajutorul Ucrainei, pentru a pune IMEDIAT capăt crizei? ISW: Cooperarea ar reduce prețurile la energie cu peste 30% pentru toată R. Moldova, dar ar compromite poziția Rusiei de ,,salvator" al regiunii separatiste
25.01.2025
19:36
4022
Ucraina este gata să pună capăt crizei energetice provocate de Rusia în Transnistria. „Suntem pregătiți să trimitem cărbune. Centrala de la Cuciurgan este capabilă să furnizeze electricitate nu doar întregii R. Moldova, dar și regiunii noastre"
25.01.2025
18:47
1270
DOC // Maia Sandu și Volodimir Zelenski, DECLARAȚIE comună semnată la Kiev: „Împreună cu Ucraina suntem mai puternici și pregătiți să ne protejăm cetățenii de șantajul Rusiei”
25.01.2025
08:23
2085
Maia Sandu, vizită la Kiev: Va discuta cu Volodymyr Zelenskyy inclusiv despre criza energetică din Transnistria, provocată de Federația Rusă
25.01.2025
20:19
3176
VIDEO // Dodon, foc și pară după vizita Maiei Sandu la Kiev. Socialistul, care a îndemnat-o anterior pe Maia Sandu să meargă la Putin și să le plătească rușilor pretinsa datorie de 709 milioane de dolari, vrea izolarea lui Zelenski
25.01.2025
12:10
1303
Biciclist, lovit mortal la Giurgiulești de o mașină cu volanul pe dreapta, condusă de un cetățean străin urcat băut la volan
24.01.2025
18:51
2250
MAE răspunde amenințărilor lui Lavrov: ,,Îndemnăm partea rusă să se abțină de la retorică provocatoare. Federația Rusă utilizează din nou resursele energetice drept pârghie politică în scopul de a destabiliza R. Moldova"
24.01.2025
18:32
1597
Premierul Dorin Recean, despre situația din Transnistria: ,,Kremlinul nu vrea reluarea livrărilor de gaze. Kremlinul vrea să creeze un conflict în R. Moldova, să ne întoarcem unii împotriva altora"
24.01.2025
17:32
3064
Rusia AMENINȚĂ din nou R. Moldova cu agresiunea militară. Lavrov: „Rusia va răspunde în mod adecvat oricăror provocări și va oferi protecție cetățenilor ruși din Transnistria”
24.01.2025
16:41
8204
Nou program de COMPENSAȚII pentru energie, acordate cetățenilor R. Moldova și refugiaților ucraineni: People in Need și Uniunea Europeană oferă 700 000 de euro pentru a ajuta moldovenii să depășească criza energetică
Top stiri
26.01.2025
12:14
4708
De ce Krasnoselski refuză ajutorul Ucrainei, pentru a pune IMEDIAT capăt crizei? ISW: Cooperarea ar reduce prețurile la energie cu peste 30% pentru toată R. Moldova, dar ar compromite poziția Rusiei de ,,salvator" al regiunii separatiste
25.01.2025
19:36
4007
Ucraina este gata să pună capăt crizei energetice provocate de Rusia în Transnistria. „Suntem pregătiți să trimitem cărbune. Centrala de la Cuciurgan este capabilă să furnizeze electricitate nu doar întregii R. Moldova, dar și regiunii noastre"
25.01.2025
18:47
1260
DOC // Maia Sandu și Volodimir Zelenski, DECLARAȚIE comună semnată la Kiev: „Împreună cu Ucraina suntem mai puternici și pregătiți să ne protejăm cetățenii de șantajul Rusiei”
25.01.2025
08:23
2078
Maia Sandu, vizită la Kiev: Va discuta cu Volodymyr Zelenskyy inclusiv despre criza energetică din Transnistria, provocată de Federația Rusă
25.01.2025
20:19
3166
VIDEO // Dodon, foc și pară după vizita Maiei Sandu la Kiev. Socialistul, care a îndemnat-o anterior pe Maia Sandu să meargă la Putin și să le plătească rușilor pretinsa datorie de 709 milioane de dolari, vrea izolarea lui Zelenski
25.01.2025
12:10
1295
Biciclist, lovit mortal la Giurgiulești de o mașină cu volanul pe dreapta, condusă de un cetățean străin urcat băut la volan
Actualitate
Parteneri
Descoperă
Social
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania
Punct de vedere NAȚIONAL
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Prietenii noștri