Pentru că nu are suficiente voturi în Parlament, PD ar putea scoate la REFERENDUM chestiunea introducerii sintagmei „integrare europeană” în Constituție
Partidul Democrat ar putea scoate la referendum chestiunea introducerii sintagmei „integrare europeană” în Constituția R. Moldova.
Anunțul a fost făcut în această dimineață de spicherul Andrian Candu, care susține că plebiscitul ar putea fi organizat odată cu alegerile parlamentare din februarie 2019 „pentru a economisi bani”.
„Ați auzit dezbaterile de săptămâna trecută pe acest subiect. Am amânat votul în speranță că deputații din PL și PLDM vor înțelege că e o șansă mare de a garanta constituțional că R. Moldova va avea integrarea europeană ca model de dezvoltare. Presupunem că inițiativa nu va fi susținută prin vot de colegii de la PLDM și PL. Dacă astăzi va fi un eșec și nu va fi eșecul PD, ci al politicului și al țării, examinăm posibilitatea să inițiem un referendum pentru integrarea europeană. Acest referendum ar fi bine să fie organizat în aceeași zi cu alegerile parlamentare, pentru a economisi bani. Urmează să consultăm deciziile Curții Constituționale, în ceea ce privește posibilitatea de a organiza un referendum în aceeași zi cu alegerile parlamentare”, a declarat spicherul Candu, înaintea ședinței Parlamentului.
Președintele Parlamentului a mai adăugat că, începând de astăzi, în cazul în care nu vor vota pentru introducerea sintagmei „integrare europeană” în Constituție, PL și PLDM „nu vor mai putea fi considerate partide proeuropene”.
„Cert este că noi nu vor renunța la modificarea Constituției prin introducerea sintagmei „integrare europeană”, indiferent de votul de astăzi. În eventualitatea unui eșec, vom organiza un referendum. Acest subiect l-am abordat la ședința de marți a PD”, a subliniat Candu.
Acesta a mai spus că Mihai Ghimpu minte atunci când spune că a înregistrat un proiect de lege nou, în care sunt cumulate cele două inițiative – cea privind modificarea articolului 13 din Constituție, dar și cea cu privire la introducerea sintagmei „integrare europeană” în Legea Supremă. „Până la această oră nu a fost înregistrat un asemenea proiect”, a conchis sursa citată.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2