VIDEO // Pasărea pe limba ei piere. Șor s-a scăpat cu vorba despre GAZUL livrat găgăuzilor, din 1 decembrie, la tariful de zece lei pentru un metru cub: „Dar asta nu e tot...”
Fugarul Ilan Șor susține că dânsul ar fi cel care va asigura găgăuzii, după alegerile locale din 5 noiembrie, cu gaz la prețul de zece lei pentru un metru cub. Mai mult, Șor afirmă că nu doar găgăuzii pot beneficia de acest tarif la gaze, dar toate localitățile în care vor fi aleși în calitate de primari reprezentanții Partidului „Șansă”.
„Stimați locuitori ai R. Moldovei, se apropie iarna, ceea ce înseamnă că mii de familii din toată republica se vor confrunta din nou cu prețuri teribile la gaze. Indiferent ce ne spun oficialii Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, 18 lei per metru cub reprezintă uneori o povară insuportabilă pentru bugetul familiei.
Citește și: Tariful de ZECE lei la gaz pentru locuitorii din Găgăuzia, anunțat de bașcanul Evghenia Guțul, o nouă DIVERSIUNE pusă la cale de Șor și Rusia? Ministrul Parlicov crede că e vorba de o PĂCĂLEALĂ, iar Slusari nu exclude implicarea Kremlinului
Astăzi, mă bucur să vă anunț că am reușit să asigur gaz pentru Găgăuzia la 10 lei per metru cub, adică de aproape două ori mai puțin! Dar asta nu este tot. Mă adresez astăzi întregii republici, de la Briceni la Cahul. Mă adresez locuitorilor capitalei, dar și celor din municipiul Bălți. Eu promit că localitățile unde candidații Partidului „Șansă” vor obține peste 50% din voturi de asemenea vor beneficia de un tarif de zece lei, începând cu 1 decembrie. Este cuvântul meu de bărbat.
În raioanele conduse de reprezentanții Partidului „Șansă”, cetățenii vor plăti un preț adecvat pentru gaz. Cetățeni din Chișinău și Bălți, pe lângă proiectele candidaților Partidului „Șansă”, pe care am promis că le voi sprijini, vă asigur că din 1 decembrie, în cazul în care candidații noștri vor învinge, veți primi gaz la tariful de zece lei”, a spus Șor, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare pentru implicare în jaful bancar, într-o intervenție pe Telegram.
Bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, a anunțat aseară, din Turcia, că ar fi reușit să ajungă la o înțelegere cu o firmă turcească, care va livra gaze locuitorilor din autonomie la prețul de zece lei pentru un metru cub. Pentru ca să fie convingătoare, Guțul a postat câteva poze de la o presupusă ceremonie de semnare a așa-zisului contract de înțelegere. Ulterior, Guțul a publicat și contractul semnat cu firma turcească.
În replică, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a acuzat că e vorba despre declarații făcute în context electoral.
„Doamna Guțul nu poate aduce gaze… Bun, doamna Guțul poate aduce gaze doar în căldare… Dar de furnizarea gazelor se ocupă companiile care furnizează gaze. Pentru asta trebuie de semnat contracte, pentru asta există o procedură. Doamna Guțul a făcut o declarație politică, în ajun de alegeri… Pe mine nu mă miră ce spune doamna Guțul, dar mă miră faptul că lumea crede în continuare în aceste lucruri. Pentru că Șor a declarat același lucru în luna aprilie. Suntem deja în luna noiembrie, iar până acum gaz de la Șor nu este. În același timp, declarațiile continuă”, a punctat miercuri Parlicov.
Ministrul Energiei a adăugat că, teoretic, este posibil ca locuitorii din „Găgăuzia” să renunțe la contractele cu „Moldovagaz”, dar trebuie să se gândească foarte bine la consecințe.
„Procedural, lucrurile stau în felul următor: dacă un consumator vrea să-și schimbe furnizorul, atunci trebuie să notifice furnizorul actual. Trebuie să scrie o cerere la „Moldovagaz”, în care să spună explicit că renunță la furnizor și iese pe piața liberă. Noi vom explica suplimentar ce înseamnă să participi într-o piață liberă. Pentru că, atunci când îți îmbraci hăinuța de consumator calificat, care poate să-și caute furnizor, îți asumi și niște angajamente suplimentare. Și nu mai poți deja foarte ușor reveni la tariful reglementat existent. Sunt anumite consecințe pe termen lung și, atunci când cineva ia decizia să iasă pe piața liberă, trebuie să o facă în cunoștință de cauză”, a conchis Parlicov.
METEO // Vremea schimbă foaia: Cod galben de scădere a temperaturii medii zilnice și de ghețuș
VIDEO // România ADERĂ astăzi la programul Visa Waiver. Când vom putea călători propriu-zis fără viză în SUA. Care sunt documentele, costurile și pașii care trebuie urmați
R. Moldova a cumpărat energie electrică în valoare de peste 15 MILIOANE de euro de la începutul anului 2025. Peste 57% din energia consumată provine din România