PAS anunță reforme DUREROASE: „Dacă nu începeam curățarea sistemului, statul risca să DISPARĂ, avea să fie un teritoriu depopulat și controlat de BANDIȚI. Știm că orice reformă RADICALĂ costă politic, dar nu ne temem de acest preț”
Actuala guvernare este determinată să implementeze toate promisiunile electorale, inclusiv unele măsuri dureroase, chiar dacă asta va însemna pierderea susținerii populației, a declarat vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco.
„PAS a promis, în campania care ne-a adus la guvernare, reforme serioase, multe dintre ele dureroase. De exemplu, când pornești o luptă adevărată cu hoții şi corupții de la toate nivelurile, evident că aceștia vor riposta, fiindcă își apără nu doar averile agonisite, dar chiar libertatea. De aceea, o fac prin toate schemele pe care le au la îndemână și din banii furați de la cetățeni. PAS și-a asumat aceste riscuri, fiindcă Republica Moldova se afla în prag de colaps.
Dacă nu începeam acum curățarea sistemului, statul risca să dispară în scurt timp, ajungând ca o gaură neagră pe harta Europei, un teritoriu depopulat și controlat de bandiți. Ştim că orice reformă radicală costă politic, dar nu ne temem de acest preț”, a precizat Litvinenco, în contextul sondajului „CBS Research” de ieri, care a plasat partidul de guvernământ pe locul doi în preferințele electorale ale moldovenilor.
Sursa citată a adăugat că, pe termen scurt, PAS va avea de pierdut, însă vor avea de câștigat cetățenii pe termen lung.
„Suntem un partid care își asumă responsabilitatea. Știm ce avem de făcut și că nu poţi face curăţenie fără a te murdări, iar în lupta cu corupţia nu vom lua prizonieri. Curăţenia nu se face cu mănuşi albe. Pe termen scurt, probabil, determinarea noastră ne va costa. Dar pe termen mediu și, mai ales, lung societatea şi statul Republica Moldova vor avea doar de câștigat. Și acest lucru este cel mai important pentru noi”, a conchis Litvinenco într-o postare pe Facebook.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski