Partidul „Șor” ar putea fi scos în afara legii. Curtea Constituțională se întrunește pentru a da VERDICTUL
Curtea Constituțională se întrunește miercuri, 10 mai, în ședință, pentru a examina sesizarea Guvernului R. Moldova privind verificarea constituționalității Partidului Politic „Șor”. Ședința va începe de la ora 10.00, iar în sala de ședințe a Curții Constituționale vor avea acces doar persoanele invitate.
Amintim că, toamna trecută, Guvernul a aprobat un proiect de hotărâre prin care Ministerul Justiției a propus verificarea constituționalității Partidului „Șor”.
Potrivit fostului ministrul al Justiției, Sergiu Litvinenco, în sesizarea înaintată erau prezentate „suficiente argumente, care denotă faptul că, prin toate activitățile de până acum, Partidul „Șor” a acționat în contradicție cu principiile statului de drept și pune în pericol suveranitatea și independența R. Moldova”.
În sesizare se menționa că, la toate scrutinele la care a participat, Partidul „Șor” a fost sancționat pentru încălcarea legislației electorale, inclusiv pentru finanțare ilegală.
Conform sesizării, acțiunile comise de Partidul „Șor” pe parcursul ultimilor 6 ani sunt incompatibile cu principiile fundamentale ale democraţiei. În plus, pe lângă investigațiile jurnalistice, care demonstrează încercările partidului de a submina vectorul de dezvoltare europeană a R. Moldova cu implicarea serviciilor secrete din alte state, în document este menționat și faptul că liderul formațiunii a fost inclus pe lista de sancțiuni a Statelor Unite ale Americii.
Consumul de energie electrică de la centrala din Transnistria a scăzut la 31%: „Energia din surse regenerabile o înlocuiește pe cea de import sau de la MGRES și este mai ieftină”. 27% din energia electrică o importăm din România
GRT, postul de televiziune din Găgăuzia, pierde procesul cu CA: Nu a difuzat programe audiovizuale locale în proporție de cel puțin 25% în limba română și a fost amendat cu 25 000 de lei
„Poama” din trotuare: Unul dintre funcționarii Primăriei Chișinău reținuți de CNA este Vitalie Mihalache, șeful Direcției Generale Mobilitate Urbană. Consilierii PAS solicită demisia acestuia: „45 de milioane de lei otkat pentru partidul MAN!”