04:37:44 22.11.2024
Stiri

O nouă funcție pentru fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Slusari. Acesta va avea „drepturi depline” în privința deciziilor de dezvoltare strategică a companiei „Energocom”

Actualitate 14.04.2023 13:24 Vizualizări2223 Autor: Ziarul National
O nouă funcție pentru fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Slusari. Acesta va avea „drepturi depline” în privința deciziilor de dezvoltare strategică a companiei „Energocom”
Alexandr Slusari și Victor Bânzari


UPDATE // Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Slusari, susține că, în calitate de membru al Consiliului de Administrație S.A. „Energocom”, va face tot posibilul ca cetățenii R. Moldova să aibă parte de cele mai mici prețuri la gaze și energia electrică. Totodată, Slusari își propune să elimine definitiv „Moldovagaz”, care este deținută de „Gazprom”, din procesul de furnizare a gazelor pe malul drept al Nistrului.

„Prieteni, am acceptat provocarea din partea ministrului Energiei (Victor Parlicov n.r) și de asta sunt membru Consiliului de Administrare de la S.A. „Energocom” în calitate de reprezentant al societății civile. Evident că am multe întrebări referitor la activitatea acestei întreprinderii strategice, care în prezent asigură securitatea energetică a R. Moldova. Am primit deja prima informație din partea conducerii S.A. „Energocom”. Voi învăța ceea ce nu cunosc și voi întra în toate detalii de funcționare a entității respective. Visul meu este ca pe piața energetică internă să existe concurență, cu prețuri mai mici. Totodată, îmi doresc ca „Moldovagaz” să fie eliminată din procesul de furnizare a gazelor către consumătorii finali de pe malul drept al Nistrului. „Moldovagaz”, din păcate, va acționa permanent la noi în republică ca o bâtă geopolitică”, a subliniat președintele Asociației „Forța Fermierilor”, Alexandr Slusari.

Fostul vicespicher promite o transparență totală, mai ales că e vorba de bani publici, dar și de resurse financiare împrumutate.

„Să nu uităm că este vorba despre bani publici și împrumuturi care urmează a fi rambursate din contul contribuabililor. Imediat după sărbători va fi publicată o informație detaliată despre achizițiile de gaze atât din creditul BERD, cât și din sursele bugetare. Este necesar să stabilim de ce în perioada scăderii semnificative a prețurilor bursiere R. Moldova nu a avut gaz mai ieftin și care a fost rolul „Moldovagaz” în acest caz. Dar vă rog, un pic de răbdare”, a punctat Slusari.

Alexandr Slusari a ținut să clarifice și ce salariu va avea în noua funcție: „Anticipând unele speculații, vă informez pe toți că voi activa în cadrul Consiliului „Energocom” cu remunerarea mică, egală cu salariul minim pe economie (4 000 de lei în 2023 - n.r.)”.









Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Slusari, un aprig critic al felului în care actuala guvernare gestionează criza energetică, s-a ales cu o funcție în cadrul companiei de stat „Energocom”, responsabilă de achizițile de gaze și energie electrică pentru R. Moldova.

„De azi avem un nou membru in cadrul Consiliul S.A. „Energocom”. Reprezentantul societății civile, Alexandru Slusari, va avea drepturi depline pentru implicarea în dezvoltarea strategica a companiei, inclusiv și pentru o comunicarea mai eficienta privind transparenta decizională”, a declarat directorul interimar al S.A. „Energocom”, Victor Bânzari.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md