Stiri
Maia Sandu, vizită-fulger la București: „Pentru noi, cei din R. Moldova, România întotdeauna a fost un model de urmat”
Actualitate
05.12.2024
20:40
2065

Președinta Maia Sandu a întreprins astăzi o vizită-fulger la București ca să o sprijine pe Elena Lasconi în turul II al alegerilor prezidențiale din România, în fața candidatului Călin Georgescu.
„Dragi români, în acest sfârșit de săptămână din nou mergem la vot. Eu voi vota cu Elena Lasconi, pentru că este autentică și simt că iubește România. Cel mai periculos pentru o națiune este când e cuprinsă de frică și dușmănie. Înțeleg că mulți dintre noi sunt cuprinși de îngrijorare și caută un lider cu caracter care să ne unească. Cred că doamna Lasconi poate fi acel lider curajos și cu dragoste față de români care să unească și care să țină România pe calea cea dreaptă”, a declarat Maia Sandu.
Potrivit Maiei Sandu, România este un model demn de urmat pentru R. Moldova. „Pentru noi, cei din R. Moldova, România întotdeauna a fost un model de urmat. Prin efortul românilor, România stă azi cu fruntea sus în Uniunea Europeană. Progresele se văd cu ochiul liber. De aceea și noi vrem să fim parte din UE, dar avem nevoie de ajutorul vostru”, i-a transmis șefa statului Elenei Lasconi.
Maia Sandu este sigură că Elena Lasconi „nu va renunța la relația cu R. Moldova, ci va continua ce am început să facem împreună”.
„Avem multe proiecte frumoase de realizat. Destinul nostru comun este lumea liberă – bunăstarea, stabilitatea și dezvoltarea pe care le aduce apartenența la UE. Am încredere că, așa cum românii au făcut-o de-a lungul istoriei, Elena Lasconi se va lupta pentru țară și va câștiga pentru țară. Pentru o Românie puternică, respectată, pentru ca toți românii, de acasă și de peste hotare, să fie uniți, respectați și mândri de națiunea lor în Europa și în lume. Așadar, pentru mine și pentru mulți alții, viitorul nostru pașnic și prosper e cu „DA“ pentru Elena Lasconi! Așa să ne-ajute Dumnezeu”, a conchis Maia Sandu.

Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
19.04.2025
22:47
140
Zelenski cere extinderea armistițiului cu Rusia și promite răspunsuri ferme la orice atac nou
19.04.2025
20:35
435
Cel mai amplu schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina: sute de militari întorși acasă cu sprijinul Emiratelor Arabe Unite
19.04.2025
20:08
384
Forțele ucrainene își extind controlul în regiunea rusă Belgorod, anunță Zelenski
19.04.2025
19:50
338
Elena Erighina scrie istorie pentru Moldova cu trei medalii de aur la Campionatul European de Haltere
19.04.2025
19:36
727
Kiev sub asediu aerian chiar după anunțul de armistițiu al Kremlinului: Zelenski dezvăluie adevărata față a lui Putin față de Paște
19.04.2025
18:27
443
Putin anunță un armistițiu de Paște și oprirea temporară a operațiunilor militare în Ucraina
19.04.2025
17:53
817
Dezinformarea rusească lovește Moldova: Maia Sandu vizată de acuzații false de corupție și represiune
19.04.2025
14:58
624
Trump amenință retragerea SUA din negocierile de pace Ucraina-Rusia: Moscova câștigă teren
19.04.2025
13:17
969
Episcopul Marchel, blocat de două ori să aducă Lumina Sfântă în Moldova, acuză obstructionări pe Aeroportul din Chișinău.
19.04.2025
13:09
616
Noi atacuri nocturne rusești: Ucraina sub tirul a opt rachete și 87 de drone în cinci regiuni

Top stiri
19.04.2025
22:47
86
Zelenski cere extinderea armistițiului cu Rusia și promite răspunsuri ferme la orice atac nou
19.04.2025
20:35
428
Cel mai amplu schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina: sute de militari întorși acasă cu sprijinul Emiratelor Arabe Unite
19.04.2025
20:08
377
Forțele ucrainene își extind controlul în regiunea rusă Belgorod, anunță Zelenski
19.04.2025
19:50
333
Elena Erighina scrie istorie pentru Moldova cu trei medalii de aur la Campionatul European de Haltere
19.04.2025
19:36
717
Kiev sub asediu aerian chiar după anunțul de armistițiu al Kremlinului: Zelenski dezvăluie adevărata față a lui Putin față de Paște
19.04.2025
18:27
439
Putin anunță un armistițiu de Paște și oprirea temporară a operațiunilor militare în Ucraina
19.04.2025
17:53
809
Dezinformarea rusească lovește Moldova: Maia Sandu vizată de acuzații false de corupție și represiune
19.04.2025
14:58
621
Trump amenință retragerea SUA din negocierile de pace Ucraina-Rusia: Moscova câștigă teren
19.04.2025
13:17
967
Episcopul Marchel, blocat de două ori să aducă Lumina Sfântă în Moldova, acuză obstructionări pe Aeroportul din Chișinău.
19.04.2025
13:09
616
Noi atacuri nocturne rusești: Ucraina sub tirul a opt rachete și 87 de drone în cinci regiuni
19.04.2025
12:54
523
Guvernul lansează expoziția dedicată victimelor foametei din 1946-1947: lecții de istorie pentru o Moldovă unită și liberă
19.04.2025
12:11
558
Foametea din Basarabia 1946-1947: Mesajele lui Igor Grosu și Dorin Recean despre drama orchestrată de Kremlin
19.04.2025
11:38
551
Președintele Maia Sandu: „Memoria foametei din 1946-1947 nu trebuie uitată”
19.04.2025
10:20
600
Maia Sandu și Republica Moldova, ținte ale dezinformării orchestrate de rețeaua rusească Matrioșka
19.04.2025
08:29
677
Condamnarea unei tinere activiste în Rusia pentru proteste anti-război: O poveste de poezie și curaj
19.04.2025
07:19
673
Noua pagină web a Casei Albe despre Covid-19 aduce în prim-plan ipoteza scurgerii din laborator și critică administrația Biden și pe Dr. Fauci
18.04.2025
23:29
992
Trump amenință cu retragerea SUA din negocierile de pace pentru Ucraina fără progrese rapide
18.04.2025
22:43
1390
Dezastru ecologic pe litoralul rusesc: mareea neagră continuă să afecteze turismul la Marea Neagră după naufragiul petrolierelor rusești
18.04.2025
21:50
1069
Propunere de pace controversată: SUA sugerează relaxarea sancțiunilor pentru un acord cu Rusia, dar refuză aderarea Ucrainei la NATO
18.04.2025
20:09
1134
Halterofilul Marin Robu a cucerit trei MEDALII pentru R. Moldova la Campionatul European de Haltere. Atletul nostru s-a descătușat, după ce anul trecut a fost ,,furat" de bronzul olimpic
18.04.2025
19:46
899
Vicepreședintele american optimist în Italia cu privire la încetarea războiului din Ucraina, în timp ce Washingtonul transmite semnale mixte
18.04.2025
17:06
1120
Maia Sandu, întâlniri cu cei doi mitropoliți, în ajunul Paștelui: „În aceste zile de sărbătoare, să ne rugăm cu toții pentru pace, înțelepciune și puterea de a rămâne solidari”
18.04.2025
16:44
1283
Kremlinul confirmă: ordinul lui Putin privind loviturile asupra infrastructurii energetice ucrainene nu mai este valabil
18.04.2025
15:02
891
APEDUCT MAGISTRAL // Locuitorii din satele Sociteni, Dănceni, Suruceni, Nimoreni și Malcoci, raionul Ialoveni, vor avea acces la apă potabilă din Nistru: Investiții de 31 de milioane de lei
18.04.2025
13:57
785
METEO // Vreme frumoasă de Paște, în R. Moldova: Maxime generoase și weekend fără precipitații

Actualitate
Parteneri
Descoperă
Electorala 2014

Punct de vedere NAȚIONAL
Sondaj
Prietenii noștri