Maia Sandu, după începerea negocierilor de aderare la UE: „Vom continua la fel de hotărâți pentru ca R. Moldova să fie liberă și o țară unde pacea este garantată”. Grosu: „Să arătăm aceeași convingere la referendumul din 20 octombrie”
Președinta Maia Sandu și spicherul Igor Grosu consideră că R. Moldova a făcut astăzi un pas important spre aderarea la Uniunea Europeană, odată cu demararea oficială a negocierilor la Luxemburg.
„Fiecare pas pe care-l facem împreună ne apropie de ziua aderării țării noastre la UE. Azi a avut loc prima Conferință Interguvernamentală Bruxelles - Chișinău, care fixează începerea negocierilor pe mai multe domenii. Le mulțumesc tuturor care au făcut posibil acest moment într-un termen destul de scurt și am încredere că vom continua la fel de hotărâți pentru ca R. Moldova să fie liberă, europeană și o țară unde pacea este garantată”, a scris președinta Sandu, după desfășurarea primei conferințe interguvernamentale R. Moldova - UE.
De partea cealaltă, spicherul Grosu afirmă că ne așteaptă un „drum lung” și că va fi nevoie de implicarea fiecărui cetățean, iar un test important în acest sens va fi referendumul din 20 octombrie.
„Uniunea Europeană a deschis oficial, astăzi, negocierile de aderare cu R. Moldova. Decizia a fost luată în cadrul primei Conferințe Interguvernamentale R. Moldova - UE. Ne așteaptă un drum lung, unde va trebui ca fiecare dintre noi să depună efort și determinare pentru a consolida instituțiile, a continua lupta cu corupția, a crește economia. Sunt lucruri firești pe care le dorim fiecare dintre noi și care ne vor apropia de standardele Uniunii Europene.
Moldovenii au arătat că sunt deja europeni. Acum este datoria noastră, ca cetățeni, să arătăm aceeași convingere la referendumul din 20 octombrie printr-o participare exemplară. Să construim împreună o Europă mai puternică, mai unită, în care fiecare națiune are oportunitatea de a se dezvolta în pace și prosperitate”, a scris Grosu pe Facebook.
Scutiri la plata impozitului pe venit și granturi pentru întreprinderile din industria prelucrătoare din R. Moldova, de la 1 ianuarie 2025: Vor fi ajutate circa 150 de întreprinderi
Celulă de CRIZĂ la Guvern, pentru a preveni și gestiona eventualele planuri de destabilizare a R. Moldova. Dorin Recean: „Suntem pregătiți pentru orice scenariu posibil”
Administrația separatistă de la Tiraspol va OPRI CĂLDURA pentru cetățeni începând cu 1 ianuarie 2025, ora 7.00