Maia Sandu, AMENINȚATĂ de Dodon, după ce mama sa a fost HUIDUITĂ la Procuratura Anticorupție. Socialistul crede că șefa statului ar fi de vină pentru ce i s-a întâmplat mamei sale. „Așa lucruri nu se iartă și nu se uită”
Socialistul Igor Dodon o consideră vinovată pe Maia Sandu pentru faptul că mama sa, Galina Dodon, a fost huiduită astăzi în fața Procuraturii Anticorupție. Aceasta i-a transmis șefei statului că nu-i va ierta faptul că mama sa, citată în dosarele în care dânsul e cercetat penal, a fost linșată public.
„Maia Sandu, tu ai mamă? Maia Sandu, tu ai suflet? De ce permiți ca niște nebuni și nebune cu certificat de la psihiatrie să își bată joc de oameni? De ce permiți ca mama unui fost șef de stat să fie umilită și batjocorită public de niște mizerii morale care trăiesc din bani negri plătiți pe ascuns de sponsorii PAS? De ce le permiți unor indivizi ca Litvinenco și procurorii lui de buzunar să organizeze tribunale agresive și linșaj în incinta instituțiilor de drept? Să știți, doamnă președinte, că toate aceste abuzuri și măgării vor avea consecințe serioase și vor fi pe sovestea dumitale.
Așa lucruri nu se iartă și nu se uită. Teme-te de Dumnezeu, dacă ai un Dumnezeu, dacă nu îți este rușine de disprețul oamenilor, inclusiv de disprețul celor care te-au votat cândva”, a amenințat Dodon pe o rețea de socializare.
Acesta s-a referit și la cartușele găsite în casa mamei sale de la Sadova.
„Cele câteva cartușe de vânătoare, găsite într-o casă unde există de decenii tradiția de vânători la soț și la feciori, sunt un motiv de a purta o femeie în etate prin procuraturi? V-ați speriat că mama mea poate organiza o lovitură de stat? Vai de capul vostru...”, a adăugat socialistul cercetat penal pentru corupție, îmbogățire ilicită, trădare de patrie, finanțare ilegală a partidului și depășire a atribuțiilor de serviciu în favoarea unei grupări criminale.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski