Lui Dodon i s-a arătat KULIOKUL, după ce l-a criticat pe Joe Biden pentru faptul că sprijină guvernarea PAS. „Istoria de succes a lui Dodon încă își așteaptă „finalul glorios” pentru „Bahamas”, „Kuliok”, milioanele de euro…”
Liderul socialiștilor, Igor Dodon, este aspru criticat, după ce l-a admonestat pe președintele SUA, Joe Biden, deoarece și-a permis să aprecieze, de la tribuna principală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), alegerea făcută de cetățenii R. Moldova la scrutinul parlamentar anticipat din 11 iulie curent.
„Cea mai coruptă și compromisă persoană politică de la noi, pentru a se reabilita în fața „departamentului moldovenesc” a administrației Kremlinului pentru sumele enorme de bani pe care le-a primit ca R. Moldova să rămână în continuare o gubernie rusească, are tupeul de mojic turmentat să arate din deget poporului american și conducerilor acestuia pentru susținerea democrației și a drepturilor omului în R. Moldova. Cu adevărat trebuie să ai obraz gros ca să ataci SUA pentru asistența financiară enormă oferită R. Moldova. Conserva rusească Dodon speculează intenționat cu responsabilitatea celor care au compromis integrarea europeană și dorința fermă și sinceră a majorității absolute a cetățenilor noștri de a avea un viitor prosper în marea familie europeană”, a menționat fostul deputat Iurie Reniță, într-o postare pe Facebook.
Fostul Ambasador al R. Moldova la București i-a amintit lui Igor Dodon despre discursul avut la tribuna ONU în 2019.
„Nostalgia după discursul său umilitor și degradant la Adunarea Generală a ONU din 2019 îl califică pe Dodon ca cea mai servilă persoană, care a acționat în detrimentul intereselor naționale. Nu există nicio diferență dintre persoanele de la conducere, implicate în acte de corupție în perioada 2010-2015, și Igor Dodon, scopul comun al cărora a fost doar îmbogățirea personală și menținerea R. Moldova în sfera exclusivă a intereselor rusești. R. Moldova este cea mai săracă și coruptă țară din Europa nu grație ajutorului generos din partea poporului american, ci al unor persoane total compromise și corupte, printre care la loc „de cinste” se află și liderul PSRM, Igor Dodon”, a punctat Reniță.
Acesta a subliniat că Igor Dodon ar urma încă să răspundă pentru ilegalitățile care le-ar fi comis.
„Istoria de succes a lui Dodon încă își așteaptă „finalul glorios” prin investigațiile imparțiale și obiective ale procuraturii generale și deciziile instanțelor de judecată pentru „Bahamas”, „Kuliok”, milioanele de euro pentru procurarea energiei electrice, pentru privatizările hotelurilor „Codru” și „Național” și pentru foarte multe fapte de corupție, cunoscute atât de bine de cetățenii noștri, dar ignorate de instituțiile statului în frunte cu procurorul general, Alexandr Stoianoglo”, a mai spus Iurie Reniță.
Fostul deputat a atașat și o poză din renumitul filmuleț video în care Vlad Plahotniuc îi întinde o pungă cu bani lui Igor Dodon.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski