VIDEO // COVID-19 în R. Moldova: 12 persoane, în stare GRAVĂ la spital


Douăsprezece persoane infectate cu COVOD-19 sunt în stare gravă la spital, a anunțat în această dimineață ministra Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu.
În total, în R. Moldova au fost confirmate pânâ acum 94 de cazuri de COVID-19, iar din cele 80 de persoane internate la Spitalul „Toma Ciorbă” zece se află în stare gravă și altele șapte au stare satisfăcătoare a sănătății.
La Spitall Clinic Republican sunt internați pe moment trei pacienți infectați cu noul coronavirus și doi se află în stare gravă.
Cei opt copii internați la Spitalul Clinic Municipal de Boli Contagioase pentru Copii au o stare medie a sănătății.
Potrivit ministrei Dumbrăveanu, din totalul celor 94 de cazuri confirmate, 38 vizeză persoane care s-au întors recent în R. Moldova din Italia, Marea Britanie, Franța, Elveția, Ucraina și Federația Rusă.
Cele 54 de cazuri cu transmitere locală au fost înregistrate în Chișinău - 24, Hâncești - 15, Căușeni - 4, Ialoveni și Ștefan Vodă - câte 3, Sângerei - 2, Soroca, Cantemir și Anenii Noi - câte un caz.
Viorica Dumbrăveanu a confirmat astăzi că un medic de la Spitalul Clinic Republican și o polițistă de frontieră s-au infectat cu COVID-19 în timp ce-și exercitau funcțiile, dar a refuzat să ofere mai multe detalii, afirmând că e vorba de „protecția datelor cu caracter personal” și a „vieții private”.
„Avem îmbolnăviri în rândul lucrătorilor medicali, avem îmbolnăviri și în rândul Poliției de Frontieră, dar vom fi maximum atenți în a proteja datele cu caracter personal, dar și viața privată a acestor persoane”, a declarat ministra Dumbrăveanu.









































































