12:26:45 22.11.2024
Stiri

VIDEO // Președintele interimar, Pavel Filip, a SEMNAT DECRETUL de dizolvare a Parlamentului. Alegerile ANTICIPATE au fost stabilite pentru 6 SEPTEMBRIE

Politică 09.06.2019 10:57 Vizualizări4398 Autor: Ziarul National
VIDEO // Președintele interimar, Pavel Filip, a SEMNAT DECRETUL de dizolvare a Parlamentului. Alegerile ANTICIPATE au fost stabilite pentru 6 SEPTEMBRIE


UPDATE // Președintele interimar Pavel Filip a semnat decretul privind dizolvarea Parlamentului. De asemenea, în același decret este stabilit că data alegerilor anticipate este de 6 septembrie. „Fiecare să nu se țină de funcții și să meargă la judecata poporului”, a îndemnat Filip.

„Curtea Constituțională a constatat astăzi că președintele refuză să-și îndeplinească atribuțiile, încălcând astfel Constituția. CCM l-a suspendat din funcție. Nu este pentru prima dată. Se vede că a devenit o tradiție pentru Igor Dodon să încalce Constituția. V-am invitat astăzi pentru a semna decretul de stabilire a datei alegerilor anticipate. Acestea vor avea loc la 6 septembrie, pentru ca să reușim cu toții să ne pregătim, să avem un scrutin transparent, obiectiv”, a declarat Pavel Filip.

După ce a semnat decretul, Filip a spus că PD nu și-a dorit alegeri anticipate și a încercat să găsească un compromis cu „ACUM” și PSRM.

„Cetățenii au votat, iar politicienii au responsabilitatea pentru a valorifica votul cetățenilor. După criza declanșată de PSRM și „ACUM”, altă soluție nu mai este. Clasa politică e compromisă. Nu a reușit în trei luni să creeze un guvern. Unele partide au dorit să se bată pentru funcții, dar nu pentru interesele cetățenilor. Este normal că poporul este cel care are dreptul de a decide cine mai merita mandatul de deputat. Astăzi puterea în R. Moldova este deținută de cetățeni. Cel mai democratic instrument sunt alegerile. Trebuie să dăm posibilitatea cetățenilor să ne judece. Fac apel și la celelalte partide: să nu se țină de funcții, să meargă la judecata poporului”, a precizat Filip.

De asemenea, premierul Filip a cerut și demisia lui Igor Dodon. „Demisia lui este absolut necesară și firească, după ce întreaga țară a văzut cum este gata să-și trădeze țara. Acesta a recunoscut că PSRM este finanțat de Rusia. Trebuie să poarte responsabilitatea politică pentru trădare de țară”.

Filip a mai adăugat că instituțiile statutului vor funcționa în regim normal, iar mâine, luni, este „o zi obișnuită” în R. Moldova. „Fac apel la calm și politicienii să nu forțeze punerea în aplicare a acestui plan care întrunește elementele unei lovituri de stat. Mergem la anticipate”.

Acesta a mai spus că va fi prezent la manifestația organizată astăzi de PD în Piața Marii Adunări Naționale.

---------
Premierul Pavel Filip, care astăzi printr-o decizie a Curții Constituționale a fost desemnat președinte interimar al R. Moldova, urmează să semneze decretul de dizolvare a Parlamentului de Legislatura a X-a.

Citește și: Decizie de ULTIMĂ ORĂ a Curții Constituționale: Pavel Filip preia „interimatul funcției de președinte al R. Moldova” pentru a DIZOLVA Parlamentul

Prim-ministrul Pavel Filip va susţine astăzi, 9 iunie, începând cu ora 11.00, un briefing de presă la Guvern.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md