Judecătorul de la Bălți, cercetat penal pentru îmbogățire ilicită, SUSPENDAT din funcție


Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a acceptat demersul procurorului general interimar, Dumitru Robu, privind suspendarea din funcție a unui judecător suspectat de îmbogățire ilicită.
Dumitru Robu a mulțumit CSM pentru că i-a fost acceptată solicitarea și a părăsit grăbit sala de ședințe.
Judecătorul suspendat astăzi din funcție este Alexandru Gheorghieș de la Curtea de Apel Bălți, cercetat penal pentru îmbogățire ilicită.
Gheorghieș nu va putea activa în funcția de judecător până la adoptarea unei hotărâri definitive în dosarul deschis pe numele său pentru îmbogățire ilicită.
Anterior, procurorul general interimar a solicitat, de asemenea, acordul CSM privind reținerea, percheziționarea și arestarea a magistratei de la Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, Tatiana Avasiloaie, dar și a colegei sale de la aceeași instanță, Olesea Țurcan.
Examinarea ultimei cereri a fost amânată de două ori la ședința CSM.









































































