Igor Dodon se joacă cu NERVII deputaților din majoritatea parlamentară și EZITĂ să promulge legile adoptate REPETAT de Parlament
Chiar dacă au trecut trei zile de când președintele Parlamentului, Andrian Candu, a remis Președinției legile revotate în cadrul unei ședințe speciale a Legislativului, șeful statului Igor Dodon nu se grăbește să le promulge. Asta în pofida faptului că, pe 26 septembrie curent, spunea că Legea Supremă „îl obligă” să se conformeze.
„Eu voi promulga aceste legi, Constituția mă obligă să fac asta. Totuși, președintele are dreptul să sesizeze Curtea Constituțională dacă nu e de acord cu aceste legi. Dacă sunt unele puncte conceptuale cu care nu voi fi de acord, atunci pot să-mi asum riscul să nu promulg a doua oară unele legi”, a declarat Dodon acum trei zile.
Astăzi, șeful statului nu mai e sigur că va promulga Legile adoptate în regim de urgență de Parlament.
„Am convocat membrii Consiliului Societății Civile pe lângă președintele R. Moldova, pentru a discuta situația privind pachetul de legi, revotate de Parlament și transmise președintelui spre promulgare. Reiterez că legile pe care nu le-am promulgat, iar Parlamentul le-a revotat în regim de urgență se referă la subiecte de importanță majoră pentru țară. Din aceste considerente, în cadrul întrevederii am stabilit că subiectul respectiv trebuie discutat într-un format mai larg, în cadrul căreia să fie luată o decizie finală”, a menționat Igor Dodon.
DECLARAȚIE // Moscova ar intenționa „să provoace o criză în R. Moldova”, folosind din nou gazele ca armă: „Se țintește în rezultatele viitoarelor alegeri parlamentare - ultima șansă a Kremlinului de a stopa cursul european al R. Moldova”
Centrul de instruire în domeniul medicinei de urgență, calamităților și situațiilor de criză va avea sediu nou: Investiții de aproape 29 de milioane de lei făcute de Ministerul Sănătății și partenerii externi
DECIS // Românii, inclusiv cetățenii R. Moldova cu pașaport românesc, vor putea călători din 2025 în SUA fără vize: „2,61% – România a îndeplinit criteriul ratei de refuz al vizelor pentru calificarea în Programul Visa Waiver”