Ieftinire IMPORTANTĂ a curentului electric pentru consumatorii „Premier Energy” și FEE Nord. Tarifele vor scădea cu 0,42 și, respectiv, 0,38 lei/kWh
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat miercuri, 5 iulie, noile tarife la energia electrică pentru clienții „Premier Energy” și SA „Furnizarea Energiei Electrice Nord”. Deși furnizorii au solicitat ajustarea tarifelor cu 30 și, respectiv, 21 de bani, ANRE a decis că tarifele trebuie să fie mai mici.
Astfel, cei peste 930 de mii de consumatori din centrul și sudul R. Moldova, deserviți de „Premier Energy”, vor achita 2,57 lei/kWh, cu 42 de bani mai puțin decât tariful actual.
În același timp, consumatorii din nordul R. Moldovei, deserviți de Furnizarea Energiei Electrice Nord, vor achita 3,20 lei/kWh, cu 38 de bani mai puțin.
Amintim că „Premier Energy” a solicitat ajustarea tarifului la 2,69 de lei/kwh, în loc de 2,99 de lei/kwh sau cu 30 de bănuți mai puțin decât în prezent. Reprezentanții FEE Nord își doreau un tarif de 3,37 de lei/kwh, în loc de 3,58 lei/kwh, adică cu 21 de bani mai puțin.
Amintim că ultima ajustare a tarifelor la energia electrică a intrat în vigoare pe 14 aprilie 2023. Atunci, tariful pentru consumatorii „Premier Energy” a scăzut cu 43 de bani – până la 2,99 de lei/kwh. Tariful pentru consumatorii SA „Furnizarea Energiei Electrice Nord” a fost stabilit la 3,58 de lei/kwh, cu 26 de bani mai puțin.
ISW: „Rusia exploatează criza energetică din R. Moldova pentru a crea condiții care să justifice o viitoare agresiune”
Putin este pe cale să PIARDĂ ultimul instrument de șantaj energetic asupra R. Moldova. Recean: „Cu linia electrică Vulcănești-Chișinău în funcțiune, vom putea transporta energie electrică fără a trece prin nodul energetic al MGRES"
PREMIERĂ // Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, vizită istorică în Republica Moldova