07:12:28 22.11.2024
Stiri

Guvernul R. Moldova, despre o eventuală solicitare a Tiraspolului către Putin privind alipirea Transnistriei la Federația Rusă: „Suntem convinși că Tiraspolul e conștient de consecințele pe care și le asumă în cazul unor pași negândiți”

Actualitate 22.02.2024 14:42 Vizualizări2744 Autor: Ziarul National
Guvernul R. Moldova, despre o eventuală solicitare a Tiraspolului către Putin privind alipirea Transnistriei la Federația Rusă: „Suntem convinși că Tiraspolul e conștient de consecințele pe care și le asumă în cazul unor pași negândiți”


Autoritățile constituționale ale R. Moldova dau asigurări că situația în stânga Nistrului este stabilă și nu există, deocamdată, temei că s-ar putea deteriora, în contextul desfășurării, pe 28 februarie curent, a așa-zisului congres al „deputaților de toate nivelurile” din stânga Nistrului, la ordinul Kremlinului.

Potrivit Biroului Politici de Reintegrare, în prezent nu ar exista semne că Tiraspolul urmărește escaladarea situației.

Citește și:
Acțiuni SUSPECTE în stânga Nistrului. Separatistul Krasnoselski a adunat la Tiraspol reprezentanții „cazacilor”, iar mai nou convocă și așa-zisul congres al „deputaților de toate nivelurile” din Transnistria

„Urmărim cu atenție situația din regiunea transnistreană, fiind în contact permanent cu Misiunea OSCE și cu alți parteneri internaționali. Din informațiile de care dispunem, nu există temei să credem că situația din regiune s-ar putea deteriora. Suntem convinși că Tiraspolul e conștient de consecințele pe care și le asumă în cazul unor pași negândiți”, se arată într-un comunicat de presă al Biroului Politici de Reintegrare.

Amintim că liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a convocat, pentru data de 28 februarie curent, așa-zisul congres al „deputaţilor de toate nivelurile” din stânga Nistrului. Un opozant din Transnistria afirmă că acest congres ar fi fost convocat la ordinul Kremlinului, pentru a solicita alipirea Transnistriei la Federația Rusă.

„Pe 29 februarie, Putin va anunța acest lucru în discursul său, iar Adunarea Federală (compusă din Duma de Stat, camera inferioară, și Consiliul Federației Ruse, camera superioară, într-o manieră urgentă, va lua o decizie care să satisfacă cererea”, a declarat opozantul de la Tiraspol, Ghenadi Ciorba.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md