Guvernatorul BNM a fost DEMIS din funcție de către Parlament, pentru că nu și-a îndeplinit obligațiunile de serviciu
Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu, a fost revocat în această seară din funcție, pentru că nu și-ar fi îndeplinit obligațiunile de serviciu. Pentru demiterea lui Armașu au votat 81 de deputați din fracțiunile Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și Blocului Comuniștilor și Socialiștilor.
Toți deputații prezenți în sala Parlamentului au luat mai întâi act de informația prezentată de Octavian Armașu în cadrul audierilor parlamentare cu privire la progresul acțiunilor în procesul de recuperare a mijloacelor financiare sustrase din sistemul bancar, iar ulterior au votat pentru demiterea lui.
„Se constată activitatea insuficientă și defectuoasă a BNM, în parte ce ține de auditul proceselor și persoanelor implicate în dosarul frauda bancară, fapt ce trezește bănuieli rezonabile asupra gestionării defectuoase a sarcinii de asigurare a colaborării BNM cu organele de drept, în vederea investigării recuperării eficiente a mijloacelor financiare sustrase din sistemul bancar. Se constată neîndeplinirea de către guvernatorul BNM a condițiilor de exercitare a atribuțiilor stabilite de legea cu privire la BNM și în temeiul art. 23, al. 10, al. 11 se revocă din funcția de guvernator al BNM. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării”, se arată în proiectul aprobat de Parlament.
Totodată, Parlamentul solicită instituțiilor de drept implicate în recuperarea prejudiciilor aferente fraudei bancare – Procuratura Generală, PCCOCS, Procuratura Anticorupție, Centrul Național Anticorupție, Serviciul de Informații și Securitate, Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale, BNM, Ministerul Finanțelor, Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești să evalueze activitatea instituțiilor proprii în ceea ce privește eficiența în procesul de recuperare a mijloacelor în cadrul fraudei bancare. De asemenea, Parlamentul a solicitat Consiliului Superior al Procurorilor să evalueze eficiența instituțiilor subordonate pe subiectul recuperării prejudiciilor aferente fraudei bancare.
Octavian Armașu a fost acuzat astăzi, în timpul audierilor din Parlament privind progresele acțiunilor în procesul de recuperare a mijloacelor financiare sustrase din sistemul bancar, de „sabotaj în recuperarea banilor, angajarea și menținerea în funcție a unor oameni implicați în frauda bancară și obstrucționarea anchetei”.
Armașu a respins acuzațiile, afirmând că nu poate demite angajații la care au făcut referire deputații pentru că nu exist un verdict al instanței pe numele acestora. Totodată, acesta a declarat că BNM este obligată de lege să achite serviciile judiciare ale angajaților, chiar dacă unul dintre ei, Ruslan Grate, este reprezentant în instanță de unul din avocații condamnatului Ilan Șor - Aureliu Colenco.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski