20:09:56 24.11.2024
Stiri

„Fum ALB” la negocierile dintre autorități și FERMIERII protestatari: Agricultorii vor primi credite de URGENȚĂ de până 2 000 000 de lei. „Astfel de discuții constructive cu autoritățile nu au fost de când mă știu eu”

Actualitate 27.02.2024 14:45 Vizualizări1929 Autor: Ziarul National
„Fum ALB” la negocierile dintre autorități și FERMIERII protestatari: Agricultorii vor primi credite de URGENȚĂ de până 2 000 000 de lei. „Astfel de discuții constructive cu autoritățile nu au fost de când mă știu eu”


Autoritățile și fermierii au ajuns la un numitor comun în privința revendicărilor care i-au determinat pe ultimii să iasă în stradă și să blocheze mai multe drumuri din republică. Pe lângă creditul agricol de urgență, prin care statul va garanta 90% pentru 500 de mii de lei per întreprindere mică și mijlocie, autoritățile au promis fermierilor facilitarea obținerii unor credite garantate de până la 2 000 000 de lei, a declarat fermierul Serghei Ivanov, după o ședință cu participarea reprezentanților Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA),i Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), Ministerului Finanțelor, Ministerului Economiei și Digitalizării, precum și Inspectoratului Fiscal de Stat.

În cadrul ședinței a fost constituit un grup de lucru care are drept scop identificarea soluțiilor pentru problemele enumerate de agricultori și producătorii de cereale.

Potrivit lui Ivanov, statul urmează să garanteze pentru fermierii micro și mici, indiferent de domeniul de activitate, credite de până la 2 000 000 de lei. Perioada de creditare va fi de 3 - 5 ani, cu un an perioadă de grație. Mecanismul de oferire a acestor credite urmează să fie aplicat din 15 martie curent.

„Mâine urmează să ne întâlnim și cu reprezentanții băncilor comerciale. A fost nevoie de intervenția statului și ODA, pentru ca băncile să vină cu acest produs. Am cerut ca de acest credit să beneficieze toți fermierii mici și micro, nu doar producătorii de cereale. Fermierii din toate domeniile vor putea beneficia de acest tip de credit. ODA urmează să prezinte mâine proiectul, în cadrul întrevederii cu reprezentanții băncilor comerciale. Astfel de discuții constructive cu autoritățile nu au fost de când mă știu eu. Dacă se dorește, atunci se face. E păcat că pentru mulți colegi de-ai noștri este mult prea târziu, dar sperăm că vom putea să-i salvăm pe ceilalți și să pornim circuitul economic”, a subliniat Ivanov.

De asemenea, fermierii insistă ca autoritățile să solicite și sprijin din partea Uniunii Europene. În acest sens, o delegație de la MAIA va merge la Bruxelles, pentru a solicita ajutor pentru fermierii din R. Moldova. Din componența delegației vor face parte și fermierii protestatari.

„Ministrul Agriculturii urmează să prezinte o scrisoare oficialilor UE privind solicitarea unui ajutor de urgență pentru agricultori. Tot mâine trebuie să vină un răspuns din partea Ministerul Finanțelor în privința compensațiilor și rambursarea necondiționată a TVA”, a adăugat Ivanov.

După ce au ajuns la un acord cu autoritățile, fermierii urmează să retragă tehnica agricolă de pe unele drumuri din republică, inclusiv de la punctul de trecere a frontierei Leușeni – Albița.

„Urmează să ne întrunim într-o ședință și să decidem ce facem mai departe. Nu decid eu sau Serghei Ivanov. Dar presiunea este destul de mare și mizăm că această comisie pentru problemele producătorilor de cereale și oleaginoase va fi lucrativă. Interesul nostru este ca să ne apucăm de lucru și să suplinim bugetul de stat”, a punctat fermierul Sergiu Stefanco.

Menționăm că fermierii protestatari au cerut inițial subvenții de la stat în mărime de 400 de milioane de lei pentru a putea demara lucrările de primăvară.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md