FOTO // Bombă ascunsă într-o mașinuță cu telecomandă. Aceasta urma să ajungă la bordul unui avion ce trebuia să decoleze de pe Aeroportul Internațional Chișinău


Angajații Poliției de Frontieră au depistat în această seară un obiect exploziv ascuns într-o mașinuța cu telecomandă, care urma să ajungă la bordul unui avion ce trebuia să decoleze de pe Aeroportul Internațional Chișinău.
Potrivit Poliției de Frontieră și Serviciului Vamal, bomba a fost depistată în timpul procesării trimiterilor poștale în Aeroportul Internațional Chișinău.
,,Conform procedurilor, obiectul a fost stopat în dispozitivul de scanare cu X. Astfel, fost solicitată intervenția angajaților Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare a IGP, care au identificat și dezamorsat obiectul suspect", comunică Poliția de Frontieră.
Oamenii legii întreprind măsuri pentru clarificarea circumstanțelor incidentului.
Poliția de Frontieră informează că toți pasagerii se află în siguranță, iar activitatea AIC se desfășoară în condiții normale.
,,Datorită profesionalismului și intervenției rapide, situația a fost gestionată în deplină siguranță, fără a pune în pericol activitatea aeroportului, călătorii sau personalul aeroportuar", a conchis sursa citată.













































































