17:07:06 22.11.2024
Stiri

Fondului Monetar Internațional a aprobat o nouă TRANȘĂ de finanțare pentru R. Moldova. În contul BNM au intrat deja 22,5 milioane de dolari

Economie 29.06.2018 19:20 Vizualizări2330 Autor: Ziarul National
Fondului Monetar Internațional a aprobat o nouă TRANȘĂ de finanțare pentru R. Moldova. În contul BNM au intrat deja 22,5 milioane de dolari


„Fondul Monetar Internațional (FMI) a aprobat cu puțin timp în urmă o nouă tranșă din finanțarea pentru R. Moldova. 22,5 milioane de dolari sunt deja în contul Băncii Naționale a Moldovei, iar încă 11,25 de milioane vor veni săptămâna viitoare”, a anunțat astăzi pe pagina sa de Facebook premierul Pavel Filip.

„Este încă o etapa încheiată pozitiv, o recunoaștere a eforturilor Guvernului și BNM în realizarea angajamentelor stabilite cu FMI. Le mulțumesc colegilor din Guvern, Parlament și BNM pentru munca făcută și pentru seriozitatea și profesionalismul de care au dat dovadă. Mulțumesc și FMI pentru buna colaborare pe care o avem. Mai importante decât finanțarea sunt însă reformele pe care le realizam împreună și expertiza foarte utilă pe care o primim din partea specialiștilor FMI”, a declarat prim-ministrul.

Oficialul a dat asigurări că Executivul va continua reformele și programele de dezvoltare începute. „Efectele acestor reforme sunt deja resimțite în creșterea economica pe care o avem, creștere care ne-a permis să pornim programe pentru susținerea cetățenilor, cum ar fi: „Prima Casa 1” și „Prima Casa 2”, „Drumuri bune pentru Moldova”, „Tichetele de masă” și alte proiecte ale căror beneficii cetățenii urmează să le simtă în mod direct”, a conchis Filip.

Și spicherul Andrian Candu spune că a primit „cu satisfacție” decizia de astăzi a FMI. „Prin aceasta decizie, FMI recunoaște succesele și îndeplinirea întocmai a tuturor angajamentelor și reformelor asumate de Guvernarea de la Chișinău. Este un succes considerabil și o apreciere pentru toate eforturile depuse de actuala guvernare”, a spus Candu, care se află într-o vizită de lucru în SUA.

La 7 noiembrie 2016, Consiliul de Directori Executivi al FMI a aprobat un acord pe trei ani cu Republica Moldova, finanțat prin două instrumente de creditare – Mecanismul de finanţare extinsă (EFF) și Mecanismul extins de creditare (ECF), care are ca scop susținerea programului de reforme economice și financiare ale statului. Astfel, Republica Moldova a obținut acces la o sumă totală de 129,4 milioane de drepturi speciale de tragere sau circa 178,7 milioane de dolari SUA.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md