Federația Rusă insistă să SCUMPEASCĂ gazele pentru R. Moldova, dar Guvernul de la Chișinău NU cedează și pregătește „scenarii alternative”: „Vom folosi interconectările cu Ucraina și România”
Federația Rusă, prin intermediul „Gazprom”, insistă să majoreze prețul la gazele naturale livrate R. Moldova, iar Guvernul de la Chișinău nu acceptă acest lucru. Astfel, Guvernul Gavrilița a convocat în această seară ședința Comisiei pentru Situații Excepționale, în cadrul căreia vor fi discutate scenariile alternative în ceea ce privește importul gazelor din Ucraina și România.
„Astăzi am convocat ședința Comisiei pentru Situații Excepționale pentru a analiza situația pe piața gazelor naturale, dar și pentru a stabili un regim de pregătire mai avansat al instituțiilor statului și între întreprinderile din sector față de scenariile la care lucrăm. Negocierile cu „Gazprom” continuă, ele nu sunt simple din motive obiective. La nivel global se atestă o creștere fără precedent a prețurilor la gazele naturale, dar și la alte resurse energetice”, a menționat premierul Natalia Gavrilița, după ședința Guvernului.
Potrivit prim-ministrului, rușii vor să scumpească prețul la gaze livrate R. Moldova, dar Chișinăul nu acceptă această abordare. Săptămâna viitoare va fi clar dacă va fi sau nu semnat un contract între „Moldovagaz” și „Gazpropm”.
„Noi ne dorim o prelungire a contractului în condițiile care au existat anterior. Partenerii noștri de negocieri au alte cerințe și așteptări. Cred că săptămâna viitoare multe lucruri se vor clarifica. În același timp, ne pregătim și de scenarii alternative, care ar implica importul gazelor din alte surse, folosind interconectările existente cu Ucraina și România. Cert este că nu vom rămâne fără gaze naturale. Problema nu este în lipsa gazelor, dar prețul plătit.
Astfel, la ședința Comisie pentru Situații Excepționale voi fi informată despre situația la zi, iar ulterior voi da indicația să fie verificate toate rezervele la întreprinderile din sector, să fie inspectate capacitățile întreprinderilor și instituțiilor strategice. La fel, vom discuta în ce măsură putem crește compensațiile și ajutoarele pentru perioada rece a anului. Vom fi pregătiți să compensăm eventualele creșteri ale tarifelor”, a punctat Gavrilița.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski