Fadei Nagacevschi îi arată din DEGET premierului Ciocoi, după ce oficialul a solicitat CEC să-și revadă decizia privind numărul secțiilor de votare peste hotare: „Mă disociez de această reacție. E o presiune inadmisibilă asupra CEC”
Ministrul în exercițiu al Justiției, Fadei Nagacevschi, l-a admonestat public pe premierul interimar Aureliu Ciocoi, după ce ultimul a solicitat membrilor Comisiei Electorale Centrale (CEC), prin intermediul unei declarații publicate pe site-ul oficial al Guvernului R. Moldova, să-și revadă decizia din 5 iunie curent și să suplimenteze numărul secțiilor de votare pentru diasporă.
„CEC este o instituție independentă și orice presiune asupra membrilor acesteia este inadmisibilă. Am rămas surprins de reacția publicată pe pagina oficială a Guvernului cu privire la numărul secțiilor de votare peste hotare aprobate de CEC. Mă disociez de această reacție, care contravine rolului și esenței Guvernului, mai ales al unui executiv demisionar, cu atribuții de administrare a treburilor curente”, a declarat Nagacevschi.
Mai mult, ministrul spune că declarația premierului Ciocoi ar avea tentă electorală.
„Tratez acest mesaj publicat pe pagina oficială a Executivului ca utilizare a resurselor administrative ale statului în acțiuni cu tentă electorală, ca o presiune inadmisibilă asupra CEC. Mesajul a afectat grav funcționalitatea Executivului și reprezintă un precedent extrem de periculos pentru stat. Solicit colegilor să se abțină în a atrage Guvernul demisionar în acțiuni cu tentă electorală și în a utiliza statutul de membru al Guvernului pentru a pune presiune pe organul electoral”, a adăugat Nagacevschi.
De menționat că ministrul în exercițiu al Justiției, fost consilier al socialistei Zinaida Greceanîi, a lipsit recent de la mai multe ședințe ale Guvernului, inclusiv atunci când s-a ratat prelungirea unui acord care prevedea granturi de peste 90 de milioane de dolari acordate de SUA.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2