Doi deputați care s-au desprins de PD au decis să ADERE la blocul antiguvernamental și echipei Partidului „ȘOR” în Parlament
Deputații Violeta Ivanov și Vladimir Vitiuc, care vineri au anunțat că părăsesc fracțiunea Partidului Democrat (PD), au decis să adere la Partidul Politic „ȘOR”.
„Deputații sunt, în primul rând, aleșii poporului cărora oamenii le-au încredințat mandatul, dar nu mașini de vot ale unor lideri de partid care îi privesc ca pe propriii subalterni și așteaptă supunere oarbă pentru a-i folosi ca să-și promoveze propriile interese politice și personale. Anume acesta a fost motivul principal pentru care săptămâna trecută noi, deputații Violeta Ivanov și Vladimir Vitiuc, am părăsit rândurile PD. Ne dorim însă să continuăm agenda pe care ne-am asumat-o în fața oamenilor, să continuăm proiectele în folosul cetățenilor și al țării”, a menționat președinta Comisiei politică externă și integrare europeană din Parlamentul R. Moldova, Violeta Ivanov.
Aceasta spune că actualmente se regăsesște în Partidul „ȘOR”.
„Considerăm că singura formațiune politică din actualul parlament care a demonstrat atașament față de interesele oamenilor este Partidul „ȘOR”. Această formațiune politică, chiar dacă a fost în opoziție, a realizat proiecte sociale și de infrastructură importante și are un program economic viabil și soluții concrete pentru depășirea crizei cu care se confruntă țara.
Suntem convinși că alături de echipa Partidului „ȘOR” vom reuși să realizăm programul nostru electoral pentru binele cetățenilor care ne-au acordat încrederea și pe care nu-i interesează atât culoarea politică a deputaților, cât lucrurile bune pe care le realizează”, a explicat Violeta Ivanov.
Partidul „ȘOR” salută, într-o declarație, anunțul celor doi deputați „care au decis, în actualul context politic, când această formațiune a fost subjugată totalmente intereselor personale, de natură electorală ale lui Igor Dodon, să părăsească PD și fracțiunea parlamentară a acestuia și să se alăture deputaților noștri”
Formațiunea se arată convinsă că astfel va avea mai multe posibilități pentru a realiza programul său electoral, proiectele sociale și economice. „Partidul Politic „ȘOR” își asumă angajamentul în fața cetățenilor R. Moldova că va continua cu și mai multe eforturi, având în vederea și fortificarea echipei sale, toate inițiativele sale sociale și economice menite să redreseze situația economică a R. Moldova și nivelul de viață al cetățenilor”.
De menționat că Violeta Ivanov și Vladimir Vitiuc au părăsit fracțiunea PD vineri și au declarat că astfel au decis să răspundă apelului fostului coleg Andrian Candu, cu privire la necesitatea consolidării opoziției parlamentare în baza unui bloc de solidaritate națională. Odată cu ei, au părăsit partidul lui Pavel Filip și deputații Oleg Sîrbu și Elena Bacalu.
Au fost constituite grupurile de lucru care vor decide subiectele pentru examenele și evaluările naționale din acest an de studii, inclusiv la BAC
Nicolae Ciucă a DEMISIONAT din fruntea PNL: „Noua conducere a PNL nu va fi singură, deoarece are alături o oștire minunată formată din primari, președinți de consilii județene, consilieri locali și județeni”
DOC // Cum a ascuns condamnatul fugar Ilan Șor aproape 11 milioane de lei