Dodon va sta în AREST la domiciliu în următoarele 30 de zile, iar cumnatul său - în Penitenciarul nr. 13
Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a decis să dea curs parțial demersurilor procurorilor în privința președintelui Igor Dodon, învinuit pe patru capete de acuzare. Astfel, Dodon își va petrece următoarele 30 de zile în arest la domiciliu.
Totodată, cumnatul lui Dodon, Petru Merineanu, a primit 30 de zile de arest în Penitenciarul nr. 13.
Acuzatorul de stat, Petru Iarmaliuc, a declarat că a prezentat suficiente probe pentru ca fostul lider al socialiștilor să rămână în arest.
Potrivit procurorului, decizia judecătorilor va fi contestată la Curtea de Apel „poate chiar mâine dimineață”. Iarmaliuc a subliniat că fostul președinte ar putea comunica și distruge probele.
„Au fost prezentate probe ca anexă la dosar peste 100 de file, probe care confirmă riscurile invocate – al distrugerii probelor, influențării martorilor, determinarea la depunerea declarațiilor false, distrugerea documentelor. Una dintre infracțiunile investigate este cea de organizator și complice la acceptatea finanțării unui partid politic din partea grupului criminal organizat Plahotniuc, ceea ce implică un volum serios de acțiuni în vederea administrării probatoriului. În viziunea noastră și potrivit materialelor prezentate în instanță, este inadmisibil faptul că o persoană este plasată în arest la domiciliu, având posibilitatea reală de a comunica cu alte persoane vizate în anchetă, fără ca organele de anchetă să aibă posibilitatea reală de a monitoriza dacă dumnealui vorbește cei implicați în săvârșirea infracțiunii, cu alți complici în vederea distrugerii probelor”, a declarat procurorul Iarmaliuc.
Acuzatorul a remarcat și caracterul disproporționat al deciziilor instanței, în condițiile în care lui Petru Merineanu, cumnatul lui Dodon, i-a fost aplicat arest preventiv în Penitenciarul nr.13 pentru o singură infracțiune incriminată, iar Igor Dodon, căruia i se impută patru infracțiuni distrincte, una dintre care deosebit de gravă, s-a ales cu arest la domiciliu.
Igor Dodon a declarat, la rândul său, că dosarul în care este bănuit de corupere pasivă, trădare de patrie, finanțare ilegală a partidului și îmbogățire ilicită este „politic” și pornit „la comanda Maiei Sandu”.
Avertismentul unui membru al Consiliului de Observatori de la „Moldovagaz”: „Există un risc mare ca Moldovagaz să nu mai poată cumpăra gaze. Avem rezerve până la sfârșitul lui decembrie și trebuie să numim administrare externă”
LEGE // Cei care vor „clona” uniformele militarilor sau polițiștilor din R. Moldova riscă amenzi de la 1 000 până la 8 000 de lei
Doar circa 2% din refugiații ucraineni și-au găsit de lucru în R. Moldova: Cei mai mulți au fost angajați în Chișinău și Bălți