16:02:47 22.11.2024
Stiri

Dodon se pregătește să preia viitorul GUVERN? „Azi s-a impus o situație în țară care necesită soluții imediate și curajoase. Suntem nevoiți ca noi, celelate forțe politice, să acționăm mai ferm...”

Actualitate 09.02.2021 14:05 Vizualizări5846 Autor: Ziarul National
Dodon se pregătește să preia viitorul GUVERN? „Azi s-a impus o situație în țară care necesită soluții imediate și curajoase. Suntem nevoiți ca noi, celelate forțe politice, să acționăm mai ferm...”


Liderul Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM), Igor Dodon, susține că moldovenii ar fi „derutați de acțiunile și deciziile controversate ale președintelui Maia Sandu”, iar din acest motiv se vede „nevoit” să acționeze. Astfel, fostul președinte a declarat că PSRM, alături de alte forțe politice, vor „acționa mai ferm” în această situație, fără a preciza despre ce este vorba.

„La întâlnirile mele în teritoriu, oamenii întreabă ce se întâmplă în țară și cum să înțeleagă haosul politic în care ne afundăm cu toții. Într-adevăr, în aceste zile toată lumea din Moldova este derutată de acțiunile și deciziile controversate ale președintelui Maia Sandu. Toamna trecută, mulți cetățeni aveau așteptări foarte mari, fiindcă și promisiunile doamnei Maia Sandu au fost pe potrivă. Dar acum toată lumea vede că nu se face nimic extraordinar în combaterea pandemiei, este o neclaritate absolută legat de procurarea vaccinurilor anti-COVID, nu există soluții noi pentru mediul de afaceri, pentru agricultori, pentru domeniile medicinei și educației”, scrie Dodon într-o postare pe Telegram, la scurt timp după o întrevedere avută astăzi cu Ambasadorul rus Oleg Vasnețov.

Acesta a menționat că socialiștii sunt gata să asigure organizarea alegerilor parlamentare anticipate. „Dar până atunci vrem să înțelegem, împreună cu cetățenii, de ce țara s-a oprit pe loc. Vrem să înțelegem de ce Maia Sandu și partidul PAS fac jocuri politice urâte și penibile, ducând de nas oamenii. Jocul cu înaintarea Guvernului Gavriliță e un adevărat teatru al absurdului. Doar de atâta sunteți în stare, de jocuri politice egoiste și imature? Unde sunt acțiunile reale anticorupție? Unde sunt soluțiile magice anunțate anul trecut pentru lupta cu COVID? Unde este suportul promis agricultorilor, medicilor și agenților economici? Unde este ajutorul suplimentar oferit pensionarilor și păturilor social-vulnerabile? Unde sunt majorările „europene” la salarii? Unde sunt locurile noi de muncă pentru tinerii care să revină acasă de peste hotare?”, întreabă Dodon.

CITIȚI și Analist politic: „Guvernul Gavrilița NU va fi votat în această săptămână”. Care ar fi „scenariul SUMBRU” pentru R. Moldova

În opinia lui Dodon, cetățenii „sunt derutați, nu văd o perspectivă clară în guvernarea țării”, dar văd cum zi de zi se acumulează noi și noi probleme, „de care nimeni nu se ocupă, nimeni nu vrea să fie responsabil, nimănui din noua conducere a țării nu-i pasă”.

„Sunt ferm convins: cu cât mai departe, cu atât mai mult oamenii vor înțelege, prin comparație, că anul 2020 a fost un an bine gestionat, cu o conducere de țara care a abordat responsabil și eficient crizele și a asigurat mai multe beneficii pentru cetățenii Republicii Moldova. Azi s-a impus o situație în țară care necesită soluții imediate și curajoase. Cât Președinția doarme, se plimbă prin străinătăți sau face jocuri politice cu „ași în mânecă”, împotriva interesului propriilor cetățeni, suntem nevoiți ca noi, celelate forțe politice, să acționăm mai ferm... Și sperăm că cetățenii ne vor susține”, a adăugat socialistul Dodon.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md