15:27:34 22.11.2024
Stiri

După ce a fost prins cu MINCIUNA, Dodon anunță că NU mai pleacă în România. Acesta invocă PRESIUNI asupra medicilor și e revoltat că PROCURORII i-au interzis soției să-l însoțească

Actualitate 27.01.2023 17:40 Vizualizări14123 Autor: Ziarul National
După ce a fost prins cu MINCIUNA, Dodon anunță că NU mai pleacă în România. Acesta invocă PRESIUNI asupra medicilor și e revoltat că PROCURORII i-au interzis soției să-l însoțească


Inculpatul Igor Dodon nu mai pleacă mâine în România, unde urma să-și însoțească copilul la „tratament de reabilitare” la salina de la Târgu Ocna. Acesta s-a răzgândit să mai plece, deoarece procurorii nu i-au permis soției sale Galina să părăsească R. Moldova.

„Este știut că judecătorii mi-au permis, în perioada 28 ianuarie – 5 februarie 2023, să mă deplasez în România pentru a însoți copilul nostru mezin la tratament de reabilitare. Mâine, 28 ianuarie, la prima oră era planificată plecarea noastră. Din cauza interdicției din partea procurorului pe caz ca soția să ne însoțească, dar și a presiunilor și persecutărilor la adresa medicilor care au eliberat prescripția pentru reabilitate, am decis să renunțăm la această deplasare. Vom căuta soluții alternative de tratament în republica noastră”, a scris Dodon pe o rețea de socializare.

Citește și: Procurorii cer arest la domiciliu pentru Igor Dodon și DEZVĂLUIE cacealmaua cu „reabilitarea” de peste hotare a fiului acestuia: Medicul nu cunoaște pacientul și a aplicat ștampila la rugămintea soției unui consilier municipal socialist

„Renunțăm la deplasarea cu scop medical în țara vecină pentru a stopa presiunile inumane la adresa medicilor de la Chișinău, dar și asupra membrilor familiei mele. Nu doresc să aibă probleme suplimentare unul dintre procurorii pe caz, care a avut o poziție neașteptată, umană, a înțeles importanța sănătății copilului și nu a avut obiecții față această deplasare. La fel, nu trebuie ca regimul să persecute judecătorii, care au acceptat plecarea la tratament. Am declarat că nu am de gând să mă eschivez de la justiție și nu le voi da posibilitate la adversarii mei politici de a mai specula la acest subiect”, a mai spus Dodon.

Actul medical în baza căruia instanța de judecată i-a permis inculpatului Igor Dodon să plece în România pentru ca fiul său se „reabiliteze” la salina de la Târgu Ocna, România, ar fi o făcătură, susțin procurorii.

Procuratura Anticorupție a anunțat ieri, 26 ianuarie, că medicul al cărui nume și prenume era indicat în documentul medical le-a declarat oamenilor legii că nu-i este cunoscut pacientul și că ar fi aplicat ștampila pe Trimiterea-Extras la rugămintea unei colege. Colega la care a făcut trimitere medicul este soția unui consilier din cadrul Consiliului Municipal Chișinău, membru al fracțiunii partidului din care face parte și inculpatul.

„Totodată, aceasta a menționat că procedurile indicate în Trimitere-Extras nu sunt necesare de a fi efectuate peste hotare, acestea fiind disponibile în Republica Moldova, iar în protocolul clinic național privind tratamentul infecției Covid-19 (forma gravitate medie), nu există astfel de recomandări”, au dezvăluit procurorii.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md