20:23:49 25.11.2024
Stiri

Dodon ar putea fi cercetat PENAL pentru ȘANTAJ. Candu: „Penalul Dodon și-a permis să șantajeze fiecare locuitor al R. Moldova, să amenințe judecătorii CC și opoziția. Acest Guvern MIZERABIL încearcă să facă bani prin scheme murdare”

Politică 27.04.2020 12:20 Vizualizări13983 Autor: Ziarul National
Dodon ar putea fi cercetat PENAL pentru ȘANTAJ. Candu: „Penalul Dodon și-a permis să șantajeze fiecare locuitor al R. Moldova, să amenințe judecătorii CC și opoziția. Acest Guvern MIZERABIL încearcă să facă bani prin scheme murdare” deschide.md


Grupul parlamentar „Pro-Moldova” a trimis un demers la Procuratura Generală prin care cere investigarea penală a președintelui Igor Dodon, deoarece oficialul și-a permis „să șantajeze fiecare locuitor al R. Moldova, precum și să amenințe judecătorii Curții Constituționale și opoziția parlamentară”.

Potrivit liderului grupului „Pro-Moldova”, Andrian Candu, președintele Dodon a încălcat legea când a dat din deget judecătorilor CC, care au suspendat intrarea în vigoare a Acordului de împrumut cu Federația Rusă.

„Aceste acțiuni cad sub incidența Codului penal. Solicităm procurorului general să se apuce de penalul Dodon și să investigheze toate acțiunile sale și să le dea o calificare. Un alt demers la Procuratura Generală ține de abuzurile comise de președintele Parlamentului și președintele R. Moldova care au semnat acum două săptămâni Legea privind asumarea de răspundere, fără respectarea termenelor și prevederilor legale, cu încălcarea gravă a legislației. Ei au încălcat intenționat legea”, este convins Andrian Candu.

Deputatul Sergiu Sîrbu a precizat că Procuratura Generală urmează să dea o calificare juridică acțiunilor președintelui Parlamentului și președintelui R. Moldova, care „trebuie trași la răspundere pentru abuzurile comise”.

„Decât să faceți prostii, mai bine plecați, pentru că nu vă vom permite să încălcați legea și să călcați în picioare interesele acestei țări”, a declarat Sergiu Sîrbu.

Tot astăzi, „Pro-Moldova” a sesizat Curtea Constituțională și Guvernul Federației Ruse.

„Am văzut îngrijorarea Guvernului Dodon - Chicu legată de plățile bugetare. Am ascultat minciunile lor și am urmărit panica în care au intrat. Ce au făcut prin modificarea la Legea bugetului de stat nu are nimic în comun cu interesul țării și al oamenilor, dar să nu spună că i-am încurcat, îi lăsăm să dea în bară pe cont propriu. Noi am sesizat astăzi CC privind modificările făcute, dar nu vom cere anularea. Noi am socilităm ca CC să interpreteze unele proceduri legislative de aprobare a modificărilor la bugetul de stat”, a declarat Candu.

Acesta a mai adăugat că ar fi „o minciună” faptul că acordurile de împrumut cu FMI și Federația Rusă sunt pentru plata salariilor, așa cum au menționat premierul Ion Chicu și președintele Dodon.

Andrian Candu a reiterat că Acordul de împrumut cu Federația Rusă este în detrimentul intereselor R. Moldova și din acest motiv a fost contestat la CC. Mai mult, politicianul speră că CC îl va declara neconstituțional.

„Considerăm că au fost încălcate mai multe proceduri privind negocierea și aprobarea acordului. Este un acord electoral și politic pentru Dodon, un acord care să-i servească în campania electorală. Noi am depus astăzi și o solicitare la CC. Ne dorim ca Înalta Curte să ceară Guvernului toate actele, toate procesele-verbale, schimbul de scrisori și tot ce ține de negocierile cu Guvernul Federației Ruse.

Am pregătit o adresare pentru prim-ministrul Federației Ruse în care solicităm informații legate de echipa de negocieri și semnarea documentului. Credem că Acordul nu a fost negociat, că guvernarea a recurs la ilegalități legate de semnarea documentului. Avem toate motivele să considerăm că președintele Dodon și acest mizerabil Guvern încercă pe seama noastră să facă bani prin scheme acoperite de acest document”, a conchis Andrian Candu.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md