Dodon a PECETLUIT soarta Ambasadorului Neguța, după cazul de contrabandă cu ANABOLIZANTE: „Aceasta este o rușine pentru R. Moldova. Trebuie să fie adus acasă și să răspundă conform legii”
Președintele în exercițiu Igor Dodon nu a discutat, deocamdată, cu Ambasadorul R. Moldova în Federația Rusă, Andrei Neguța, despre contrabanda cu anabolizante depistate în microbuzul misiunii diplomatice de la Moscova, însă afirmă că acest caz este o rușine pentru R. Moldova.
Dodon cere organelor de drept să-l tragă la răspundere pe Andrei Neguța, în cazul în care acesta va fi găsit vinovat.
„Nu am vorbit cu Ambasadorul Neguța. Aceasta este o rușine pentru R. Moldova. El trebuie să fie rechemat, trebuie să răspundă, dacă este vinovat. Dacă se confirmă, dar eu nu am întrebat procurorii dacă se confirmă sau nu, atunci trebuie retras și să răspundă conform legislației.
Dar cum altfel? Indiferent cine și de unde… dacă își permite așa lucruri, dacă într-adevăr așa este, atunci trebuie să fie adus acasă și să răspundă conform legii. Altfel nu se poate”, a punctat Dodon în această seară, în cadrul unei emisiuni de la N4.
De menționat că organele de drept au depistat, la Vama Planca, în microbuzul cu numere diplomatice, care aparține Ambasadei R. Moldova în Federația Rusă, o cantitate impunătoare de anabolizante. Microbuzul cu numărul „147 D 086", prins sâmbăta trecută cu o cantitate importantă de anabolizante la vamă, a trecut frontiera de 17 ori în ultimul an.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania