Dodon a DECIS, majoritatea parlamentară EXECUTĂ: 1 noiembrie - ziua ALEGERILOR PREZIDENȚIALE


Parlamentul R. Moldova urmează să stabilească data de 1 noiembrie 2020 pentru desfășurarea alegerilor prezidențiale. Despre acest lucru a anunțat astăzi președintele Igor Dodon, după ședința săptămânală cu participarea premierului și a spicherului.
„Unele voci speculează că vom încerca să amânăm alegerile pentru anul viitor, că vom încerca să ne menținem la putere cât mai mult. Pentru a evita aceste speculații, am decis să propun majorității parlamentare data de 1 noiembrie pentru organizarea alegerilor prezidențiale”, a precizat Dodon.
Șeful statului spune că alegerile prezidențiale pot avea loc între 23 octombrie și 23 noiembrie 2020.
„Propun majorității parlamentare ca, la următoare ședință în plen a Parlamentului R. Moldova, să numească data alegerilor prezidențiale”, a conchis Dodon.









































































