DOC // Socialiștii vor REDUCEREA emisiunilor în limba română și ANULAREA Legii ANTIPROPAGANDĂ din R. Moldova
Fracțiunea parlamentară a PSRM propune un proiect de lege care prevede anularea Legii „antipropagandă” și reducerea orelor de transmitere a programelor audiovizuale locale în limba română. Proiectul de lege este semnat de socialiștii Adrian Lebedinschi, Vasile Bolea și Bogdat Țîrdea și a fost înregistrat la Secretariatul Parlamentului.
Cei trei socialiști, care au mai înregistrat un proiect de lege ce ar oferi un statut special limbii ruse pe teritoriul R. Moldova, propun mai multe modificări la Codul serviciilor media audiovizuale ce se referă, inclusiv, la transmiterea a programelor audiovizuale locale, scrie Deschide.md.
Astfel, proiectul de lege prevede reducerea duratei zilnice a emisiunilor locale, transmise în cadrul serviciilor de televiziune:
- de la 8 ore la 6 ore pentru furnizorii publici regionali de servicii media;
- de la 4 ore la 3 ore pentru furnizorii privaţi regionali de servicii media;
- de la 2 ore la 1 oră pentru furnizorii privaţi locali de servicii media.
Totodată, se propune micșorarea mediei zilnice pentru programele audiovizuale locale, transmise în cadrul serviciilor de radiodifuziune sonoră.
În ce privește obligativitatea de a transmite programe audiovizuale locale în proporţie „de cel puţin 80%” în limba română, PSRM vrea substituirea acesteea cu „de cel puțin 60%”.
La fel, socialiștii au propus excluderea din Cod a prevederilor ce se referă la proveniența programelor audiovizuale achiziţionate de peste hotare. Mai exact, deputații PSRM propun excluderea normei care obliga ca serviciile de televiziune, programele audiovizuale achiziţionate de peste hotare să provină în proporţie de cel puţin 50% din statele membre ale Uniunii Europene şi/sau din statele terţe participante la Convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră.
O altă prevedere pe care socialiștii vor să o modifice, ține de „protecţia confidenţialităţii surselor de informare”. Astfel, articolul respectiv se completează cu noi aliniate care:
- Confidențialitatea surselor de informare obligă la asumarea răspunderii pentru corectitudinea informațiilor furnizate;
- Dezvăluirile unei surse de informare poate fi dispusă de instanța de judecată în cazul când acest lucru devine necesar pentru apărarea securității naționale sau a ordinii publice.
Socialiștii propun și o redacție nouă pentru prevederile ce țin de „protejarea spațiului audiovizual național”. Dacă la această oră legislația prevede că „... se permite furnizorilor de servicii media şi distribuitorilor de servicii media transmisiunea programelor de televiziune şi de radio cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic care sînt produse în statele membre ale Uniunii Europene, în SUA şi Canada, precum şi în statele care au ratificat Convenţia europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră”, atunci socialiștii vor să modifice această normă după cum urmează:
„... Furnizorii de servicii media și distribuitorii de servicii media sunt în drept să includă în oferta de servicii transmiterea programelor de televiziune și de radio cu conținut militar, locale sau cele achiziționate din terțe state care corespund prevederilor Concepției și Strategiei securității informaționale a R. Moldova”.
Alegeri prezidențiale în România: Număr-record al cetățenilor români din R. Moldova care au mers la urne pentru a alege președintele tuturor românilor
Rusia are dreptul să bombardeze pe oricine, fiindcă e măreață
VIDEO // Lovitură devastatoare pentru armata lui Putin. Un important general rus și 500 de soldați nord-coreeni, „uciși de rachetele britanice Storm Shadow” într-un atac fulger pe teritoriul Rusiei