DOC // Lista candidaților PD la alegerile PARLAMENTARE: Liderii democrați, pe primele locuri. Pe aceeași listă - soția fostului guvernator BNM, Silvia Radu sau foști deputați liberal-democrați și comuniști
Consiliul Politic Naţional al Partidului Democrat (PD), întrunit astăzi în ședință, a aprobat lista candidaților la alegerile parlamentare din februarie 2019.
Lista naţională a PD cuprinde 53 de nume şi a fost hotărâtă prin votul membrilor Consiliului Politic Naţional. Pe primele cinci locuri în listă se regăsesc Vlad Plahotniuc, Pavel Filip, Andrian Candu, Constantin Botnari și Monica Babuc, după care urmează mai mulți foști deputați sau miniștri democrați, dar și foști liberal-democrați sau comuniști.
Supriza vine pe locul 11 - soția fostului guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, Dorin Drăguțanu, Otilia. Pe locul 20 în aceeași listă este Silvia Radu.
Marele absent din listă este fostul președinte al democraților, Marian Lupu. În schimb, nu lipsește președintele de onoare al formațiunii, Dumitru Diacov, inclus pe locul 10.
Candidații PD au mers astăzi la Palatul Republicii, unde angajații Comisiei Electorale Centrale au primit declarațiile acestora privind consimțământul de a participa la alegerile parlamentare din februarie 2019.
Candidaţii pentru circumscripţiile uninominale, 51 la număr, au fost consultaţi în prealabil cu organizaţiile teritoriale, iar în şedinţa Consiliului Politic Naţional au fost prezentaţi şi apoi votaţi de asemenea cu voturile tuturor membrilor CPN.
„Consiliul Politic Naţional şi-a exprimat încrederea în candidaţii aleşi, în valoarea lor şi în capacitatea lor de a reprezenta aşa cum trebuie cetăţenii. În acelaşi timp, CPN a solicitat tuturor organizaţiilor şi tuturor membrilor PDM să susţină deplin candidaţii partidului şi să se mobilizeze la maxim pentru campania electorală care urmează”, se arată într-un comunicat de presă al PD.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”