UPDATE // La ce ÎNŢELEGERE au ajuns „ACUM" şi PSRM: Cu două ore înainte de dizolvarea Parlamentului, Blocul „ACUM" şi PSRM încearcă să facă MAJORITATE parlamentară
UPDATE // După o scurtă discuţie în această seară, reprezentanţii PSRM și „ACUM” au convenit că mâine, 8 iunie, vor anunța deciziile luate.
„Mai sunt lucruri care trebuie discutate. Nu e termenul-limită astăzi. Mâine mai avem șansa să scoatem țara de sub acest regim. Nu știm exact când ne vom întâlni. PSRM mâine dimineață va avea o ședință”, a anunţat Maia Sandu.
Reprezentanții PSRM au venit în Parlament pentru a discuta cu Blocul „ACUM” ce vor face în ultimele ore rămase până la termenul-limită după care Legislativul ar urma să fie dizolvat.
Deputații socialiști Vlad Bătrîncea, Vasile Bolea, Cornel Furculiță și Gaik Vartanean s-au așezat acum câteva minute la masă de discuții cu fracțiunile PAS și PPDA. Informaţia a fost confirmată de parlamentarul Mihai Popşoi.
„Dragi prieteni, după câteva ore, după patru ore de când a sunat alarma, iata acum când noi am vrut să ne așezăm la masă cu colegii de la PSRM a venit și echipa care verifică sala în vederea pericolului unei bombe. Deci, noi numai am intrat în sală pentru a discuta cu colegii din PSRM, după patru ore a venit echipa să verifice sala... au început verificarea anume cu această sală, deși tot Parlamentul ar fi fost minat”, a declarat în cadrul unei intervenții video pe Facebook vicepreședintele PAS, Mihai Popșoi, citat de deschide.md.
Amintim, că potrivit deciziei Curții Constituționale, termenul de trei luni până când urma să fie format un nou Guvern a curs din data de 9 martie 2019 atunci când au fost validate alegerile parlamentare. După această decizie rezultă că actualul Paralament trebuie dizolvat mâine, reieșind din faptul că luna martie a avut 31 de zile, luna mai - tot 31, deci azi se împlinesc exact 90 de zile, așa cum este menționat în decizia CCM.
Ulterior, deputații ACUM au invitat pentru ultima dată Partidul Socialiștilor la o rundă de negocieri privind formarea unei majorități parlamentare și investirea Guvernului. Un anunț în acest sens a fost făcut de liderul PAS, Maia Sandu, care alături de alți colegi se află în sala de ședință a Legislativului.
Oleg Serebrian, despre discuțiile cu „Gazprom”: „Întreruperea livrărilor de gaze în regiunea transnistreană nu ar fi pur și simplu o criză, ci o catastrofă umanitară”
FOTO // Militari ai Batalionului 22 de Menținere a Păcii „Căștile albastre”, pe primul loc la o competiție din Carolina de Nord: Au concurat cu șase echipe din SUA
„Moldovagaz”, controlată de „Gazprom”, solicită MAJORAREA tarifelor la gazele naturale: „Solicitarea vine în condițiile unei creșteri considerabile a prețurilor pe piața internațională”