CEC solicită DIZOLVAREA a patru formațiuni politice, precum și limitarea activității a două partide pentru jumătate de an. Lista PARTIDELOR care ar putea să nu fie admise la alegerile parlamentare din anul 2025


Comisia Electorală Centrală (CEC) a sesizat Ministerul Justiției în vederea dizolvării a patru partide politice și limitarea activității a altor două formațiuni pentru șase luni.
Temei pentru această solicitare a servit faptul neprezentării de către partidele respective, prin intermediul SSI „Control Financiar”, a rapoartelor privind gestiunea financiară pentru primul semestru al anului 2024, precum și pentru anul 2023.
Potrivit CEC. opt partide politice nu au depus raportul prin intermediul sistemului „Control financiar” sau au depus raportul pe hârtie, modalitate contrară prevederilor legale și au fost obligate de Comisie să prezinte raportul prin sistem până la 20 februarie 2025:
1). Partidul Socialist din Moldova;
2). Partidul Politic Partidul Oamenilor Muncii;
3). PARTIDUL POLITIC NOUA OPȚIUNE ISTORICĂ;
4). Partidul „Moldova Unită – Eдиная Молдова”;
5). Partidul Conservator;
6). Partidul Regiunilor din Moldova;
7). Partidul Politic „ŞANSĂ”;
8). Partidul Politic „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei”.
„Comisia a reținut că, potrivit cadrului legal, dacă, în perioada limitării activității partidului politic, acțiunile pentru care a fost limitată activitatea partidului se vor repeta sau dacă, pe parcursul primului an din data ultimei limitări a activității partidului, acesta comite încălcări similare, Ministerul Justiției va cere judecătoriei să dizolve partidul respectiv. În acest context, CEC sesizează Ministerul Justiției pentru a întreprinde acțiuni în vederea dizolvării următoarelor 4 partide politice: Partidul Politic Partidul Oamenilor Muncii, Partidul „Moldova Unită – Eдиная Молдова”, Partidul Conservator și Partidul Regiunilor din Moldova”, se arată într-un comunicat al CEC.
În cazul Partidului Socialist din Moldova și Partidului Politic Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei, CEC a constatat neprezentarea de către aceste partide a rapoartelor privind gestiunea financiară pentru primul semestru al anului 2024 și pentru semestrul doi al anului 2024, adică pentru două perioade consecutive.
„În acest context, Comisia sesizează Ministerul Justiției pentru a limita activitatea acestor două partide politice pentru o perioadă de șase luni: Partidul Socialist din Moldova și Partidul Politic Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei”, precizează sursa citată.
Referitor la Partidul Politic „ŞANSĂ”, care la fel a depus contrar prevederilor legale raportul privind gestiunea financiară pentru semestrul doi al anului 2024 doar pe suport de hârtie și nu prin intermediul SSI „Control Financiar”, adică a admis acțiuni repetate de nerespectare a disciplinei financiare pe parcursul unui an calendaristic, CEC amintește că pe 6 februarie 2025 a solicitat Ministerului Justiției să se adreseze în instanța de judecată în vederea adoptării hotărârii de dizolvare a acestuia.
În cazul Partidului Politic Noua Opțiune Istorică, care, la fel, a admis acțiuni repetate de nerespectare a disciplinei financiare pe parcursul unui an calendaristic, Comisia a constatat imposibilitatea de a se adresa la această etapă, prin intermediul Ministerului Justiției, instanței de judecată pentru dizolvarea partidului, pe motivul lipsei unei hotărâri definitive a Curții de Apel Centru la prima sesizare de limitare a activității partidului politic.
De menționat că 54 de partide politice au depus în termen raportul, inclusiv în termenul acordat suplimentar. Alte trei partide politice au depus prin intermediul SSI „Control financiar” raportul financiar în afara termenului, inclusiv în afara termenului acordat suplimentar. Astfel, 11 partide politice au fost atenționate să respecte termenul și modalitatea de prezentare a raportului privind gestiunea financiară, în privința factorilor de decizie fiind pornite procese contravenționale.



































