VIDEO // Blocul „ACUM” invită PSRM la NEGOCIERI pentru crearea unei majorități parlamentare. Maia Sandu e dispusă să discute despre cedarea funcției de SPICHER, iar Năstase - a celei de PREMIER
Blocul „ACUM” invită PSRM la noi negocieri pentru crearea unei majorități parlamentare.
Invitația a fost lansată astăzi, după întrevederea reprezentanților partidelor parlamentare cu comisarul european pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn, și cu directorul Oficiului pentru Afaceri Est-Europene, Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, Brad Freden.
„Invităm pentru ziua de mâine, ora 9.00, fracțiunea PSRM la discuții”, a declarat Maia Sandu într-o conferință de presă la Parlament.
Întrebată dacă Blocul „ACUM” ar putea face unele cedări în favoarea PSRM, inclusiv funcția de spicher pentru Zinaida Greceanîi, Maia Sandu a spus: „În condițiile în care votează pachetul de legi prin care să înceapă procesul de dezoligarhizare a țării... Dar tocmai ca să discutăm aceste subiecte (cedarea funcției de spicher, rezervată de „ACUM” lui Năstase n.r.) este judicios să avem o întâlnire și să clarificăm toate lucrurile acolo”, a precizat politiciana.
Maia Sandu a mai fost întrebată dacă este gata să o accepte în funcția de premier pe Zinaida Greceanîi. „Aceste lucruri urmează să fie discutate în momentul când vom avea discuții. Atunci vom spune ce se va întâmpla”.
Cu răspuns la această întrebare a venit și Andrei Năstase, care a declarat că PSRM ar trebui să pretindă anume la funcția de prim-ministru (la care a fost anunțată anterior Maia Sandu - n.r.) și nu la cea de spicher. „Nu a venit o solicitare în acest sens (ca Zinaida Greceanîi să fie premier n.r.), deși logic așa ar fi trebuit să fie din partea unui partid cu 35 de mandate. Dacă vor veni cu o asemenea propunere, bineînțeles că va fi discutată. Vorbeam despre funcția de premier”, a subliniat Năstase.
De menționat că, anterior, Blocul „ACUM” insista pe lângă socialiști ca Andrei Năstase să fie spicher până la votarea pachetului de legi antioligarhice și învestirea unui guvern minoritar „ACUM”, condus de Maia Sandu, după care spicherul urma să-și de demisia. Socialiștii nu au fost de acord cu această abordare și insistau ca să le revină funcția de președinte al Parlamentului și conducerea a câtorva ministere. Președintele Dodon a declarat anterior că, inițial, Maia Sandu nu ar fi vrut o coaliție cu PSRM, dar acum cel mai mult s-ar împotrivi Andrei Năstase. Și asta pentru că liderul PPDA ar rămâne fără funcție.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”