Autoritățile franceze au pus SECHESTRU pe „castelul” lui Plahotniuc din orașul Sciez. Bunul imobil valorează peste 83 de MILIOANE de lei
Tribunalul judiciar din Thonon-les-Bains, Franța, a dispus aplicarea sechestrului asupra unui bun imobil al lui Vlad Plahotniuc, care e amplasat în orașul francez Sciez, una dintre zonele de elită ale Franței. Autoritățile franceze au informat despre acest fapt Procuratura de la Chișinău, printr-o notificare primită recent.
Potrivit estimărilor autorităților franceze, bunul sechestrat valorează peste 4,2 milioane de euro, adică peste 83,5 milioane de lei. Sechestrul aplicat asupra imobilului are ca scop garantarea posibilității aplicării pedepsei complementare a confiscării bunului în cadrul dosarului penal investigat de procurorii din R. Moldova.
Judecătorul de instrucție francez a indicat faptul că „învinuitul Vladimir Plahotniuc ar fi creat o rețea criminală la nivel național și internațional în 2009 - 2019, iar cu implicarea învinuitului Ilan Șor au înregistrat societăți cipriote și panameze în Anglia și au deschis conturi bancare pentru depunerea banilor deturnați din băncile din R. Moldova”.
În continuare, bunul sechestrat urmează să fie administrat de către AGRASC – agenție franceză similară Agenției pentru Recuperarea Bunurilor Infracționale a CNA din R. Moldova, până la pronunțarea unei soluții pe dosar.
Procuratura R. Moldova menționează că, la realizarea efectivă a sechestrului, au acordat asistență valoroasă magistratul de legătură din Ambasada Franței la București responsabil și de R. Moldova, dar și consilierul președintelui R. Moldova delegat de către președintele francez pentru asistența organelor de drept naționale în cooperarea cu organele de drept din Franța.
Anterior, fostul lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, a fost surprins în timp ce vizita vila din Sciez. Potrivit unei investigații Rise, fostul coordonator al coaliției de guvernare a invitat la vila din Sciez oameni de afaceri, dar și pe finul său Andrian Candu.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”