07:36:33 22.11.2024
Stiri

Autoritățile din R. Moldova, INDIGNATE de faptul că operatorul aerian low cost din UNGARIA și-a „suspendat SUBIT” toate zborurile de pe AIC: „Zborurile în spațiul aerian național pot fi efectuate în SIGURANȚĂ”

Actualitate 27.02.2023 19:14 Vizualizări2158 Autor: Ziarul National
Autoritățile din R. Moldova, INDIGNATE de faptul că operatorul aerian low cost din UNGARIA și-a „suspendat SUBIT” toate zborurile de pe AIC: „Zborurile în spațiul aerian național pot fi efectuate în SIGURANȚĂ”


Autoritatea Aeronautică Civilă (AAC) confirmă că operatorul aerian low cost din Ungaria „Wizz Air” și-a suspendat toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Chișinău începând cu data de 14 martie 2023.

Totuși, AAC consideră ciudată această decizie, în contentul în care „Wizz Air” a solicitat mai devreme aprobarea programului de zboruri pentru sezonul de vară, fără a invoca temeri legate de „riscul ridicat, dar nu iminent, din spațiul aerian al republicii”.

„Autoritatea a fost notificată printr-un email despre decizia enunțată, fiind invocate motive de siguranță și securitate a spațiului aerian din regiune. AAC și Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale au fost în permanentă colaborare și discuții cu reprezentanții „Wizz Air”, informând continuu privind procedurile aplicate în scopul asigurării unui nivelul corespunzător al siguranței și securității aeronautice.

Decizia luată de către „Wizz Air” a creat incertitudine, având în vedere că, pe 14 februarie, operatorul aerian a solicitat aprobarea programului de zboruri pentru sezonul de vară, iar astăzi acesta a fost aprobat de către AAC. Urmare a analizei riscurilor, instituțiile statului au stabilit că zborurile în spațiul aerian național pot fi efectuate în siguranță, aplicând o serie de proceduri în acest sens și regretă decizia subită luată de către „Wizz Air”.

În continuare vom întreprinde toate acțiunile necesare pentru a asigura revenirea cât de curând a operatorului aerian pe Aeroportul Internațional Chișinău, dar și pentru atragerea altor companii aeriene low cost”, se arată în comunicatul AAC.

Compania low cost maghiară „Wizz Air” a anunțat în această seară că își suspendă toate zborurile către și dinspre Chișinău, începând cu 14 martie.

Potrivit companiei, decizia a fost luată ca „urmare a evoluțiilor recente din R. Moldova și a riscului ridicat, dar nu iminent, din spațiul aerian al republicii”.

„Wizz Air” a monitorizat îndeaproape situația securității din R. Moldova și a fost în permanență în contact cu diverse autorități și agenții locale și internaționale, pentru a asigura cel mai înalt nivel de siguranță și securitate ale operațiunilor. Siguranța pasagerilor și a echipajului rămâne prioritatea numărul unu a „Wizz Air”, iar ca urmare a evoluțiilor recente din Moldova și a riscului ridicat, dar nu iminent, din spațiul aerian al republicii, „Wizz Air” a luat decizia dificilă, dar responsabilă, de a suspenda toate zborurile către Chișinău începând cu data de 14 martie”, se arată într-un comunicat „Wizz Air”.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md