AUR face un pas înapoi și acceptă propunerea PUN de a forma un BLOC electoral al UNIONIȘTILOR pentru alegerile parlamentare
Alianța pentru Unitatea Românilor (AUR) din R. Moldova a făcut un pas înapoi și acceptă propunerea Partidului Unității Naționale (PUN) de a forma un bloc electoral al unioniștilor pentru alegerile parlamentare din 11 iulie. Anunțul a fost făcut astăzi de liderul AUR Moldova, Vlad Bilețchi, în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit lui Bilețchi, cele două entități politice au discutat anterior despre unificarea forțelor unioniste, însă nu au ajuns la un consens în vederea formării unei liste naționale.
„Vă amintiți că nu am ajuns la un consens cu PUN în vederea formării unei liste naționale. Totuși, chiar dacă acest subiect nu a fost discutat, am văzut în spațiul public deschiderea și propunerea publică făcută de liderul PUN, Octavian Țîcu – de a crea un bloc electoral unionist. Pe această cale, vă anunț public că suntem fericiți de acest fapt și anunțăm aici, public, că suntem deschiși pentru a forma acest bloc electoral comun”, a spus Bilețchi, secondat de Dorin Chirtoacă și Valeriu Munteanu.
Liderul AUR Moldova, formațiune care era convinsă că va lua cel puțin 10% la alegerile parlamentare anticipate, a precizat că așteaptă răspunsul celor de la PUN.
„Așteptăm răspunsul și confirmarea oficială a celor de la PUN, pentru a purcede la desăvârșirea acestui act unificator unionist și pentru a forma un bloc electoral comun. Suntem pregătiți să cedăm tot, să lăsăm la o parte orice fel de ambiție, orice fel de orgoliu și să punem în capul mesei unificarea forțelor unioniste. Domnule Țîcu, suntem gata să venim la dumneavoastră pentru a desăvârși unificarea unioniștilor, așa cum ați anunțat dvs. în public”, a punctat Bilețchi.
De menționat că liderul PUN, Octavian Țîcu, a declarat zilele trecute că cea mai bună soluție pentru unioniști ar fi fost formarea unui bloc electoral unionist, dar nu sub umbrela AUR, care ar fi de fapt „viziunea aurită a Blocului „Unirea”, care a luat 0,8% la alegerile prezidențiale” din noiembrie 2020.
„Le-am propus să facem un bloc neutru ca denumire și să ne amestecăm toți acolo, pentru a diminua acest impact ce există, AUR. AUR este o viziune aurită a Blocului Politic „Unirea”. Din acest bloc a plecat Vasile Costiuc și Vitalia Pavlicenco. Noi nu putem face cu ei o construcție politică și încă sub sigla AUR. Am fi avut șanse, dacă ne delegam într-un bloc unionist, mai multe personalități din cele care au venit la PUN, din cele care sunt și la Convenția Românilor, din cei care pe care îi mai reprezenta societatea și am fi făcut un bloc. Da, mi s-a propus primul loc (pe lista AUR) și mai multe poziții în primele zece, dar asta nu ne reflectă esența noastră. Noi am construit o altă versiune a unionismului, unionismul luminat, pentru că noi avem un proiect nu doar pentru unioniști, ci pentru toți cetățenii R. Moldova. Nu vom merge la dezbari electorale cu AUR, pentru că asta nu face bine. Oamenii vor judeca: Bilețchi, Munteanu și Chirtoacă sunt cei pe care-i știu toți. Poți să-i poleiești cu aur, să-i faci cum vor – 0,8 la sută, asta e tot”, a declarat Țîcu săptămâna trecută.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2