01:08:56 22.11.2024
Stiri

Aprobarea de către CMC a patru PUZ-uri poate RUPE Platforma „DA”. Plîngău a convocat de urgență BPN, pentru a decide soarta consilierilor, iar vicepremierul Spînu va sesizează oficial Cancelariei de Stat: „Sunt încălcări mari”

Actualitate 20.12.2022 16:22 Vizualizări3531 Autor: Ziarul National
Aprobarea de către CMC a patru PUZ-uri poate RUPE Platforma „DA”. Plîngău a convocat de urgență BPN, pentru a decide soarta consilierilor, iar vicepremierul Spînu va sesizează oficial Cancelariei de Stat: „Sunt încălcări mari”


Consiliul Municipal Chișinău (CMC) a votat astăzi pentru aprobarea patru din cele șase Planuri Urbanistice Zonale (PUZ), deși acestea nu ar respecta normele elementare, potrivit Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Decizia aprobată astăzi poate rupe și Platforma „Demnitate și Adevăr”, în condițiile în care consilierii săi au votat pentru acest proiect.

PUZ-urile controversate a fost votat de 30 de consilieri locali. Este vorba despre 13 aleși locali de la Partidul Socialiștilor din R. Moldova, opt de la Platforma „DA”, Corneliu Pîntea (Partidul Unității Naționale), Victor Mîndru (Partidul Social Democrat European), Ivan Filimon (Partidul Comuniștilor din R. Moldova), dar și independenții Aliona Mandatii, Ala Tîșcul, Serghei Afanasenco și Valentin Cebotari.

Citește și: VIDEO // PROTEST la CMC: Consilierii PAS au solicitat excluderea de pe ordinea de zi a cinci proiecte care presupun construcția unor complexe locative imense în Chișinău. „Mafia imobiliară adună bani pentru partidul primarului Ceban”

„În cadrul ședinței CMC sunt dezbătute șase PUZ-uri controversate, care au stârnit o reacție negativă în societate și interesul presei. În legătură cu susținerea din partea Fracțiunii Platforma „DA” din CMC a acestor proiecte controversate, am solicitat secretariatului partidului convocarea de urgență a ședinței Biroului Politic Național. Alte comentarii pe acest subiect vor fi oferite după deciziile adoptate pe interiorul partidului”, a declarat liderul formațiunii, Dinu Plîngău.

Citește și: O nouă TENTATIVĂ de a da undă verde construcției unui BLOC cu 62 de apartamente în parcul „La Izvor”. Consilierii CMC, puși la grea încercare

Vicepremierul Andrei Spînu avertizează că PUZ-rile cu pricina conțin mai multe încălcări, iar în acest sens va sesiza oficiul Cancelariei de Stat Chișinău.

„CMC, cu regret, a votat pentru Planurile Urbanistice Zonale care nu respecte normele și sunt cu mari încălcări. Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale nu a eliberat aviz general și a solicitat prezentarea corectă a documentelor. Aceste decizii, pe lângă faptul că sunt ilegale, vor crea mai multe ambuteiaje, vor fi mai puține spații verzi și mai puțin confort pentru locuitorii din Chișinău.

Vom sesiza Oficiul Cancelariei de Stat Chișinău pentru a verifica legalitatea acestor documente. În același timp, reiterez apelul către organele de drept pentru a verifica toate ilegalitățile din domeniul construcțiilor”, a punctat Spînu.

Menționăm că PUZ-urile prevăd construcția a zeci de blocuri locative în Chișinău. De exemplu, în cartierul ce cuprinde străzile Vladimir Korolenko din sectorul Centru până la strada Tudor Strişcă din sectorul Botanica ar urma să fie construite 13 blocuri de locuit pe un teren de 8,6 hectare. Un alt PUZ prevede că un teren de 1,7 hectare de pe strada Ghidighici 5, destinat pentru zonă de agrement, va fi transformat într-un cartier rezidenţial, unde urmează să fie ridicat un bloc cu șase etaje şi o parcare subterană.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md