11:48:07 26.11.2024
Stiri

Andrei Năstase, candidatul Blocului „ACUM” la funcția de președinte al Parlamentului, Maia Sandu - candidata la funcția de premier

Politică 26.03.2019 13:13 Vizualizări4935 Autor: Ziarul National
Andrei Năstase, candidatul Blocului „ACUM” la funcția de președinte al Parlamentului, Maia Sandu - candidata la funcția de premier


Liderul Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA), Andrei Năstase, este candidatul Blocului „ACUM” la funcția de președinte al Parlamentului, iar președinta Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Maia Sandu - la cea de premier.

Anunțul a fost făcut de cei doi corpeședinți ai blocului în cadrul unei conferințe de presă susținute astăzi la Parlament.

„Blocul „ACUM” este gata să-și asume guvernarea”, a anunțat Andrei Năstase, a cărui prioritate este adoptarea pachetului de legi privind dezoligarhizarea țării.

„R. Moldova se află într-o situație gravă. Nu ne mai putem permite să avem guverne care nu sunt credibile în exterior și care perpetuează corupția și sărăcia în țară. (...) Noi propunem o ieșire din impasul economic și politic. „ACUM” este singura forță politică ce poate să scoată statul din captivitate, să deblocheze relațiile cu partenerii externi și să asigure accesul la finanțarea din sursele externe”, a adăugat Maia Sandu.

Lidera PAS a catalogat ca fiind „critică” situația din R. Moldova de după alegerile parlamentare, menționând că republica noastră este izolată pe plan internațional, iar finanțările din buget sunt asigurate doar pentru „opt-zece” luni în acest an.

În cadrul aceleiași conferințe, Blocul „ACUM a anunțat că va avea două fracțiuni în noul Parlament - cea a PPDA și cea a PAS,
care vor fi coordonate de un consiliu politic.

Totuși, la alegerile locale din acest an, cele două partide vor participa din nou împreună, în cadrul Blocului „ACUM”.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.11.2024 15:57 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // La alegerile pr...

25.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Fantoma trecutului p...

22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md