07:34:16 22.11.2024
Stiri

Alexandr Stoianoglo, plasat în AREST la domiciliu pentru 30 de zile: „Unicul scop este înlăturarea mea din funcție”

Actualitate 08.10.2021 18:29 Vizualizări2859 Autor: Ziarul National
Alexandr Stoianoglo, plasat în AREST la domiciliu pentru 30 de zile: „Unicul scop este înlăturarea mea din funcție”


Procurorul general suspendat, Alexandru Stoianoglo, își va petrece următoarele 30 de zile în arest la domiciliu.

Decizia a fost pronunțată de magistrații de la Judecătoria Chișinău, sectorul Ciocana, care au acceptat parțial solicitarea procurorului anticorupție Victor Furtună. Acuzatorul a cerut 30 de zile de arest preventiv în izolator pe numele lui Stoianoglo.

„Ei consideră că o colaborare din partea mea ar fi să recunosc ceva. Eu nu am comis nimic ca să recunosc. Unicul scop al politicului este înlăturarea mea din funcție. Merge procesul de acaparare a instituțiilor statului”, a declarat Stoianoglo în timp ce era escortat în pe holurile instanței de judecată.

Alexandr Stoianoglo a acuzat că e vorba de un dosar „politic” și că R. Moldova s-ar întoarce în vremurile „statului capturat”. El a negat din nou vreo legătură cu controversatul Veaceslav Platon și a amintit că dânsul nu a instrumentat niciun dosar la comandă.

CITIȚI și Procurorul Victor Furtună oferă DETALII despre infracțiunile care ar fi fost comise de Stoianoglo și raționamentul pentru care solicită 30 de zile de AREST: „S-a constatat că a favorizat un grup criminal organizat…”

Procurorul general suspendat din funcție respinge acuzațiile potrivit cărora ar fi fovarizat o grupare criminală condusă de Veaceslav Platon, afirmând că nu a fost prezentată nicio probă în acest sens, ci doar „articole din ziare și de pe internet”.

Aceeași sursă a precizat că amendamentul la legislație care îi este imputat și care ar fi vaforizat schema „Laundromat” în spatele căreia ar fi stat Platon a fost trimis în Parlament de către Viorel Chetraru, fostul șef al Centrului Național Anticorupție.

Avocatul lui Alexandr Stoianoglo, Vasile Gafton, a anunțat că decizia Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, va fi atacată, pentru că ar fi „ilegală”, iar clientul său pledează nevinovat.

Procurorul anticorupție Victor Furtună nu a putut spune dacă decizia în privința arestului la domiciliu pe numele lui Stoianoglo va fi atacată la Curtea de Apel Chișinău.

„Urmează să studiem documentul și după aceasta vom lua o decizie dacă îl contestăm sau nu. Garanțiile deputaților au fost respinse. Urmează alte acțiuni de urmărire penală în vederea stabilirii adevărului pe caz”, a declarat procurorul Victor Furtună.

Amintim că Alexandr Stoianoglo a fost reținut pe 5 octombrie, fiind cercetat într-o cauză penală în care este acuzat inclusiv de abuz în serviciu și declarații mincinoase fîcute în fața organelor competente.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md