16:54:04 21.11.2024
Stiri

A fost sau nu la Moscova pe 24 februarie 2022, în ziua în care Putin a început RĂZBOIUL? „MAN Ceban” a EVITAT un răspuns tranșant: „Ținând cont că toți cunosc și nimeni nu a făcut secret din ce, unde, când, în ce circumstanțe am fost…”

Actualitate 02.11.2023 11:52 Vizualizări2470 Autor: Ziarul National
A fost sau nu la Moscova pe 24 februarie 2022, în ziua în care Putin a început RĂZBOIUL? „MAN Ceban” a EVITAT un răspuns tranșant: „Ținând cont că toți cunosc și nimeni nu a făcut secret din ce, unde, când, în ce circumstanțe am fost…” Facebook // Ion Ceban


Primarul Ion Ceban evită să spună tranșant dacă pe 24 februarie 2022, atunci când Vladimir Putin a declanșat războiul împotriva Ucrainei și intenționa să ajungă inclusiv cu tancurile până la Chișinău, se afla la Moscova, așa cum a dezvăluit presa din Estonia. Edilul a făcut public astăzi un nou monolog pe care l-a susținut în fața camerei, fără a invita presa, și a reclamat un atac concertat împotriva sa și a Mișcării Alternativa Națională (MAN).

„Are loc o amplă campanie de denigrare a persoanei mele și a colegilor mei. Au ieșit toți să scoată tot felul de murdării în ultimele zile de campanie, în speranța că oamenii îi vor crede. Îmi este rușine că au recurs la cele mai josnice metode de a sfida legea și de a aduce acuzații grave, știind că nu vor fi pedepsiți. Un președinte apolitic (Maia Sandu n.r.) vine să discute în ultimele zile despre campanie și despre Ion Ceban, pentru a le da măcar ceva credibilitate. Îmi este rușine că se apelează la aceste lucruri”, a declarat Ceban într-o intervenție de la sediul MAN.

Citește și: „Proeuropeanul” Ion Ceban s-ar fi aflat la Moscova în ziua în care Putin a declanșat RĂZBOIUL în Ucraina, iar în trei zile spera că ajunge și la Chișinău. Maia Sandu, despre „calul TROIAN” al rușilor: „Kremlinul știe să-și ramburseze investițiile…”

Ion Ceban a continuat să se victimizeze și, tangențial, fără a spune mare lucru, s-a referit și la întrebarea care stă pe buzele tuturor: a fost sau nu la Moscova în ziua în care Putin a declanșat invazia în Ucraina, așa cum a scris portalul estonian de investigații „Delfi”.

Potrivit presei din Estonia, Ceban a zburat la Moscova împreună cu soția sa cu o zi înainte de începerea războiului. Pe 24 februarie, însă, își arăta pe rețelele de socializare grija pentru refugiații ucraineni, scriind mesajele... de la Moscova.

„Guvernarea acționează în stil barbar și nici nu îi pasă de interesele Chișinăului, interesele oamenilor, fără a veni cu o agendă de campanie. Agenda lor sunt eu. Ținând cont că toți cunosc și nimeni nu a făcut secret din ce, unde, când, în ce circumstanțe am fost… dar pentru a merge până la capăt, am solicitat unele documente și voi face claritate… Doar că ei din nou vor arăta prost ca și în cazul scrisorii falsificate de ieri. Toți 26 de concurenți electorali ne atacă murdar și mincinos, exclusiv pe noi, partidul MAN și pe mine, în calitate de candidat la funcția de primar general, în toată perioada de campanie. Sunt foarte multe minciuni și manipulări și cu o bună parte din cei care le-au lansat vom merge în instanța de judecată. Ieri am urmărit un atac concertat din partea guvernării, ONG-uri care lucrează pentru unii candidați și împreună cu unele surse media care le slujesc făceau senzație, oră după oră, astfel ca oamenii să fie intenționat induși în eroare. Eu voi opta pentru o campanie corectă și-i voi lăsa să scoată tot ce vor”, a adăugat fostul comunist și socialist Ion Ceban.

Deși a refuzat să participe la dezbaterile electorale, Ceban spune că și-a dorit să vadă ce propun ceilalți contracandidați. „Eu, ca cetățean care locuiește în Chișinău, am vrut să văd ce program propun ceilalți candidați. Spre mare regret, aceștia nu au propus nimic orășenilor, ci doar au încercat să-mi murdărească imaginea. Au împroșcat cu noroi, minciuni, manipulări”, a mai spus Ceban în monologul său din fața camerei de luat vederi.

CITIȚI și FOTO, VIDEO // „Proeuropeanul” Ion Ceban ar fi fost surprins „la cafea” cu „polit-tehnologii” FSB-ului. Primarul general ar fi consiliat de oamenii Moscovei

Amintim că portalul Deschide.md a publicat miercuri imagini video cu Ion Ceban care se afla la cafea cu unul dintre polit-tehnologii ruși, trimiși de serviciile speciale de la Moscova la Chișinău, Olga Grak. Aceasta se află pe lista de sancțiuni a SUA pentru acțiuni de subminare a democrației din R. Moldova în favoarea Federației Ruse, iar documentul respectiv conținea următoarea referință la MAN-ul lui Ceban: „Deși eforturile sale de influențare a alegerilor din 2020 și 2021 din Republica Moldova au eșuat, Kremlinul își continuă eforturile pentru a readuce la putere un guvern prorus. Recunoscând pierderea sprijinului popular pentru vechea elită politică prorusă din R. Moldova, echipa lui Gudilin (Yuriy Igorevich Gudilin (Gudilin), specialist în tehnologii politice și fost ofițer al Serviciului Federal Rus de Securitate (FSB) - n.r.) a oferit sprijin unui grup politic de opoziție, Mișcarea Alternativa Națională (MAN). Aceste eforturi de influențare sunt strâns coordonate cu utilizarea de către Moscova a resurselor energetice ca armă politică împotriva Guvernului Republicii Moldova”.

CITIȚI și DOC // Primarului Ion Ceban nu-i plac titlurile din Ziarul NAȚIONAL: Cerere prealabilă de chemare în judecată la subiectul MAN-ului VIZAT în documentul Departamentului Trezoreriei SUA care sancționează politicieni din R. Moldova și agenți FSB

De asemenea, portalul estonian de investigații „Delfi” a dezvăluit miercuri faptul că Ion Ceban se afla, în ziua declanșării războiului din Ucraina la Moscova, iar președinta Maia Sandu a declarat la Jurnal TV, comentând această informație, că primarul a fost de mai multe ori în capitala Federației Ruse și că Moscova și-a schimbat tactica, susținând mai nou „partide proeuropene deghizate, care nu sunt autentic proeuropene”.

Olga Grak și Ion Ceban

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md