Băsescu și-a dat acordul. Un alt ministru român este cercetat penal


Preşedintele României, Traian Băsescu, și-a dat acordul pentru începerea urmăririi penale în cazul fostului ministru al Departamentului Români de Pretutindeni, Cristian David. Cererea a fost transmisă ieri ministrului Justiţiei. Cristian David și a fost înştiinţat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cristian David este cercetat penal sub aspectul infracţiunilor de abuz în serviciu, uz de fals şi fals în declaraţii. Potrivit procurorilor, fostul ministru a indicat date false în declarația de avere depusă la 14 iunie 2013. Acesta nu putea justifica prin mijloace licite suma de 60 de mii de euro și a trecut banii la rubrica „venituri din alte surse”, cu titlu de „restituire împrumut”, de la mama sa.
Ulterior s-a stabilit că mama sa ar fi încheiat un contract fictiv care demonstra că ar fi vândut un apartament în județul Prahova pentru a-i întoarce fiului său cei 60 de mii de euro.









































































