UE supraveghează atent distribuția ajutorului financiar de 1,9 miliarde de euro pentru Moldova, anunță Siegfried Mureșan


Instituțiile europene relevante vor verifica modul în care va fi folosit ajutorul financiar de 1,9 miliarde de euro aprobat de Uniunea Europeană pentru Republica Moldova. Europarlamentarul Siegfried Mureșan a afirmat într-un interviu pentru IPN că există o obligație clară de transparență cu privire la beneficiarii finali și la modalitățile de cheltuire a fondurilor europene. Sumele vor fi alocate de două ori pe an, iar tranșele nu vor fi identice.
Inițial, la finele anului trecut, Uniunea Europeană a oferit Republicii Moldova un pachet de sprijin economic de 1,8 miliarde de euro. În timpul negocierilor, acest sprijin a fost majorat la 1,9 miliarde de euro. În același timp, a crescut și sprijinul imediat destinat Moldovei. Autoritățile de la Chișinău trebuie să prezinte Comisiei Europene planul conform căruia vor folosi acești bani, ce dorințe de investiții au și ce reforme vor să implementeze.
Prefinanțarea ar putea începe la sfârșitul lunii aprilie sau în mai. Mureșan a detaliat și raportul dintre fondurile nerambursabile și credite, subliniind importanța unei gestionări corecte.







































































